7.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 26, 2024

Ioana Man, fizicianul arhitect

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Ioana Man este elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din oraşul Mediaş, la profilul matematică-informatică cu predare în limba germană. Este olimpică naţională, obţinând două menţiuni şi o medalie de bronz în înfruntarea celor mai buni fizicieni din ţară. Ioana este pasionată şi de arhitectură, urmând ca după terminarea liceului să o studieze în Anglia. În momentul de faţă este admisă la universităţile din Sheffield, Liverpool şi Newcastle. Care este cea mai importantă descoperire a fizicii din puncntul ei de vedere? „Trebuie ţinut cont de faptul că deşi toţi oamenii au masă, legea atracţiei universale nu e întotdeauna valabilă. 

Publicitate

Ioana a îndrăgit fizica încă din primele ore în care i-a fost predată, iar primele experimente au întărit convingerea fetei că fizica merită studiată. „Pasiunea pentru fizică a venit natural, aşa cum e materia care mi-a răspuns la cele mai multe întrebări şi a fost tot timpul cea care mi s-a părut complexă, dar şi uşor de înţeles”. Pentru Ioana fizica a devenit astfel materia care i-a permis să înţeleagă ce se întâmplă în jurul ei, cu atât mai mult cu cât, întotdeauna a fost curioasă cu privire la modul în care lucrurile se învârt în jurul ei. „Fizica explică cu teorii simple şi elegante chiar şi cele mai complexe şi aparent greu de înţeles fenomene. De asemenea, fizica nu se limitează la aspecte teoretice, ci poate fi înţeleasă doar prin experimente”. Faptul că a participat la olimpiade ajungând mereu la naţională, a ajutat-o să cunoască fizica sub toate aspectele ei şi să-i descopere toate ramurile. Dintre acestea, întotdeauna i-a plăcut fizica mecanică. Acum destinul i-a dezvăluit o nouă pasiune. Arhitectura. „Întotdeauna am simţit nevoia să mă exprim vizual şi să produc imagini, astfel am început să îmi cultiv pasiunea pentru fotografie. Desenul a venit ca o consecinţa a acestui fapt, cum oferă o abordare mult mai personală şi liberă. Arhitectura este o disciplină foarte complexă, este domeniul în care se întâlneşte arta la cel mai monumental nivel şi cele mai importante principii ale ştiinţei. Arhitectura este cea care formează şi influenţează felul cum percepem o anumită cultură, deoarece constituie cadrul în care se desfăşoară viaţa noastră astfel având o putenică dimensiune socială şi culturală”. Consecinţa acestui fapt a devenit pentru Ioana o nouă preocupare. Studiul luminii.

Publicitate

Va studia arhitectura în Anglia

Acum este totul stabilit. Ioana a ales să facă arhitectură. „Am încercat ca prin desen să înregistrez ceea ce mă înconjoară atât la nivelul arhitecturii şi obiectelor, cât şi al oamenilor. Acum, subiectele desenelor mele sunt legate de ceea ce mă interesează şi de problemele pe care mi le pun în domeniul arhitecturii sau mult mai personale, prin care încerc să exprim ceea ce simt. Iar acum desenul nu mai e doar o metodă de reprezentare ci şi un fel natural de a mă exprima, dar şi constant o provocare”.  Ioana a ajuns la concluzia că acesta este contextul în care se poate dezvolta cel mai bine ca individ şi îşi poate cultiva pasiunea pentru artă. După terminarea liceului, Ioana va studia arhitectura în Anglia. „Procesul de admitere este aproape de final. Până acum am fost admisă la universităţile din Sheffield, Liverpool si Newcastle”.  Timpul liber şi-l dedică pregătirii pentru admitere, cu alte cuvinte desenează şi iar desenează, iar dacă îi mai rămâne, şi-l petrece citind, mergând la teatru sau plimbându-se în natură. De asemenea este pasionată de echitaţie, scufundări şi de sporturile de iarnă. Cum vede Ioana statutul de olimpic în România? „Nu cred că statutul de olimpic schimbă prea mult viaţa pe care o duci. Evident, olimpiadele au fost pentru mine prilej de a cunoaşte oameni interesanţi şi un impuls pentru progres, dar şi de a observa probleme în societate şi în sistemul educaţional”.

Biografie

Data naşterii: 29.08.1994

Studii: Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaş, cls. a XII-a matematică-informatică cu predare în limba germană

 

Premii obtinuţe

Menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică, 2009, Râmnicu-Vâlcea

Menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică, 2010, Constanţa

Medalie de bronz Olimpiada Naţională de Fizică 2012 Măgurele

„A încerca o caracterizare a Ioanei în câteva rânduri, ar fi nedrept față de ea și totodată imposibil – dată fiind complexitatea firii ei. Ce am remarcat de la început și am apreciat mereu, este personalitatea ei puternică. Vocea ei – și aici mă refer la argumentele logice  pe care le aduce în orice discuție, poate convinge atât colegii, cât și profesorii (bănuiesc că și pe părinți). Nu pot spune dacă perseverența și-a demonstrat-o cel mai bine în pregătirile pentru concursurile județene și naționale de fizică, sau mai degrabă prin nenumăratele schițe, desene și picturi prin care a încercat să-și însușească, îmbunătățească și desăvârșească tehnicile specifice. Pot spune însă că a rămas la fel de critică ca atunci când am cunoscut-o, atât cu ea și cu realizările ei, cât și cu toți cei din jur. Ea a înțeles de mult, că pentru a obține un rezultat deosebit în orice domeniu, trebuie investit timp și depusă foarte multă muncă. Majoritatea tinerilor de vârsta ei ar considera acest lucru un „sacrificiu” pe care nu sunt dispuși să îl aducă.

Indiferent că era vorba despre un proiect foto, despre o expediție la munte sau despre o lucrare de laborator la fizică, m-a impresionat întotdeauna entuziasmul ei în „explorarea noului”, ușurința cu care aborda domeniile necunoscute și rapiditatea cu care reușea „să-și croiască un drum”. Și-a propus (încă de acum patru ani!) și a reușit ceea ce mulți dintre noi nu suntem capabili – citez „fac ordine în jurul meu”. Cred că am avut o colaborare atât de frumoasă cu Ioana, pentru că pur și simplu am fost pe aceeași lungime de undă”. Marius Goșa, profesor de fizică la Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaş

 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Bronz și calificare la barajul pentru Olimpiada Internațională de Informatică pentru un elev din Mediaș

Rezultat excepțional pentru învățământul din Mediaș, un elev al Școlii Naționale de Gaz obținând o performanță remarcabilă.O medalie de...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect