1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

A murit Ștefan Firu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu

Cele mai citite

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu a murit duminică, în jurul prânzului, răpus de o boală incurabilă.
Prof. Ștefan Firu se afla în ultima perioadă în stare gravă, într-un spital din Brașov, vineri fiind adus acasă de familie.
Din păcate, duminică, în jurul orei 13, șeful IȘJ Sibiu a murit.
Prof. Ștefan Firu a fost șeful  IȘJ Sibiu încă din anul 2012 și până în prezent, cu o mică întrerupere, anul trecut, când a fost demis prin fax de Ministerul Educației și înlocuit de prof. Claudia Simtion.
În ultima perioadă, atribuțiile IȘJ fusese preluate de prof. Gheorghe Bîrză.
În iunie 2017, șeful IȘJ Sibiu a acordat ultimul interviu Sibiu 100%, în cadrul căruia mărturisea că „pentru a merge înainte, este nevoie de elevi dornici să învețe, de profesori bine pregătiți, adaptați secolului în care trăim și de o societate implicată, în primul rând părinții. Să eliminăm concurența absurdă, știți dumneavoastră, aceea după care copilul meu trebuie să fie cel mai bun și să dăm profesorului un statut. Din păcate, în ultimii ani, doar elevii s-au bucurat de așa ceva. Momentan nu există un echilibru”. Interviul complet îl puteți găsi AICI
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect