Luni, 25 mai au început înscrierile pentru examenul de Bacalaureat! Acetea se vor încheia vineri, 29 mai, potrivit calendarului acestui examen, publicat de Ministerul Educației. Examenul va începe pe 8 iulie, u proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 10 iunie.
În perioada 10-12 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 15-19 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 22-26 iunie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
În 20 iunie încep probele scrise, cu cea la limba şi literatura română, urmată în 30 iunie de proba la limba şi literatura maternă și în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman. Bacalaureatul se va încheia cu proba la alegere a profilului și specializării, ce va fi susținută în data de 3 iulie.
Rezultatele se afișează în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.
Având în vedere apropierea acestui examen, cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 29 mai.




