7.4 C
Sibiu
luni, martie 16, 2026

Avertisment pentru cadrele didactice: Vor fi monitorizați profesorii care lipsesc de la ore

Cele mai citite

Ministrul Educației, Daniel David, a vorbit la Digi24 despre profesorii care lipsesc de la ore și a anunțat că va începe monitorizarea acestora.

Întrebat cum ar putea fi sesizat ministerul, de către elevi sau profesori despre această problemă, ministrul David a spus că „trebuie luate lucrurile într-o manieră logică și în acord cu normele pe care le avem.

Întâi ar trebui să fie sesizată conducerea școlii, după aceea trebuie să ajungă informația la nivelul inspectoratului și dacă nu se iau măsurii, informația poate să ajungă și la nivel de minister”.

Daniel David a declarat că Ministerul Educației va începe monitorizarea „într-o manieră independentă” a acestor situații în care profesorii lipsesc de la ore pentru a „corobora informațiile” primite cu propriile analize.

Ministrul Educației a mai adăugat că prin această monitorizare va fi urmărit „cât de generalizat este acest fenomen” și că vor fi luate măsuri „conform normelor care există”.

„Nu trebuie să inventăm lucruri noi, doar trebuie să vedem dacă sunt probleme punctuale în anumite zone sau este într-adevăr o problemă de sistem”, a mai declarat ministrul David.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect