12.4 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Candidații înscriși la BAC-ul de toamnă au susținut, astăzi, a treia probă scrisă

Cele mai citite

 

237 de candidați înscriși la BAC-ul de toamnă au susținut, astăzi, cea de-a treia probă scrisă a examenului național. Aceștia au ales între fizică, chime, biologie, geografie, logică, sociologie, psihologie, economie filosofie sau informatică.

Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, de la acesată probă au lipsit 107 candidați.
„Nu au existat candidați cu temperatura corporală de peste 37.3 ̊C, nici care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau să fie eliminați”, spune Dincă.
Următoarea probă va avea loc joi, 27 august, la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 2 septembrie, până în ora 12.
„În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui”, susține IȘJ Sibiu.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
 
Foto ilustrativ

Publicitate
Ultimele știri

Două zile de folclor la superlativ în cadrul Festivalului „Lucreția Ciobanu”. Sibiul devine capitala muzicii populare

Sibiul se pregătește să celebreze din nou muzica populară autentică, tradițiile și valorile folclorice românești prin Festivalul-Concurs al Cântecului...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect