Crucea Roșie Română – filiala Sibiu a deschis astăzi oficial Centrul educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina.
Centrul educațional pentru copiii preșcolari din Ucraina își desfășoară activitatea în două locuri, unul pe strada Vasile Alecsandri nr. 16, unde sunt cincisprezece copii, cu vârste de la trei la patru ani și încă unul, pe Calea Dumbrăvii, pentru copii cu vârste între un an jumate și trei ani.
”Ne bucurăm că am reușit să deschidem la Sibiu o grădiniță, un centru de zi pentru copiii din comunitatea ucraineană, un proiect pe care l-am făcut în parteneriat cu Fram Early Learning Center. Este un proiect tare drag nouă, am încercat să venim în sprijinul comunității ucrainene pentru că lipsea un loc pentru copiii așa micuți.
L-am demarat cu ajutorul primit de la două companii, TransGaz și E.ON Gaz, iar cheltuielile lunare pe mai departe vor fi susținute de Crucea Roșie Română, prin fondurile care s-au strâns cu campania ”Umanitatea nu are granițe”, a precizat la inaugurarea Centrului Raluca Morar, director Crucea Roșie Română – filiala Sibiu.
Crucea Roșie Română sprijină proiectele filialelor locale din donațiile în bani
În prima lună după izbucnirea războiului din Ucraina, campania desfășurată de Crucea Roșie din România a primit donații sub diferite forme, atât de la companii cât și de la persoane fizice.
S-au strâns peste șase milioane jumătate de euro în bani iar peste un milion și jumătate de euro este valoarea donațiilor în natură. Donațiile în bani sunt folosite de fiecare filială din țară pentru susținerea comunităților de ucraineni, în modul pe care îl consideră cel mai necesar la nivel local.
24 de copii ucraineni și șase copii români beneficiază de activitățile Centrului
În cele două locuri ale Centrului educațional din Sibiu sunt 24 de copii din Ucraina și șase copii din comunitățile de români. Copiii români provin din familii vulnerabile, care au nevoie de sprijin. Educatoarele din Centrul educational fac parte la rândul lor din comunitatea ucraineană refugiată la Sibiu. Unele au experiență și chiar au studii în domeniul educației copiilor, altele au lucrat ca și îngrijitoare în grădinițe sau creșe.
O parte dintre mamele copiilor înscriși în Centru desfășoară muncă de voluntariat pentru comunitatea de refugiați ucraineni de la Sibiu. Munceau și înainte de a fi deschise aceste locuri, în principal pe sfera de asistență telefonică și online, pentru găsirea de oportunități de cazare sau informații utile, acum vor putea desfășura și alte activități.
Fiecare grupă are atât educator ucrainean cât și educator român. Eugen Vovk, reprezentantul comunității de ucraineni la Sibiu explica această alegere: ”Vrem să dăm părinților și copiilor posibilitatea alegerii unei variante pentru viitor: să se întoarcă în Ucraina sau să rămână în România, nu vor fi condiționați de un singur scenariu. Vor alege în funcție de ceea ce este mai bine pentru ei.”