Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale este una dintre cele 20 de unități de cercetare de tip institut, centru sau grup de cercetare, ce activează la nivelul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).
Toate unitățile de cercetare grupează personalități științifice ale comunității academice și tineri cercetători. Ele oferă cadrul de desfășurare a cercetării științifice și de formare a resurselor umane în domenii avansate ale științei. Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale își desfășoară activitatea sub patronajul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și al Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă.
Sibiu 100% își propune să afle principalele direcții de cercetare din orașul nostrum, precum și modul în care acestea ajută comunitatea sibiană. Vom discuta, pe rând, fără a avea o ordine prestabilită, cu cadrele universitare implicate în activitatea de cercetare din fiecare centru în parte.
Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale (CCPISC) este continuatorul, prin reorganizarea din anul 2014, a Institutului pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European, întemeiat în anul 2001.
„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” Plecând de la spusele lui Nicolae Iorga, cercetarea istorică devine un lucru important pentru comunitatea locală sau națională. Directorul CCPISC este Prof. univ. dr. Ioan Marian Țiplic, cel care ne-a dezvăluit mai multe despre cercetarea care se desfășoară aici.
Se cercetează trei teme importante: arheologie, conservare-restaurare și istorie socio-culturală
Ce ne puteți spune despre proiectele și direcțiile în care se desfășoară cercetarea în cadrul centrului pe care îl conduceți?
În primul rând, pornim de la denumire, pentru că ea dă deja o idee despre care ar fi tematica generală. Este Centrul de Cercetare pentru Patrimoniu şi Istorie Socio-Culturală. Cu alte cuvinte, sunt teme care ţin de tema largă a patrimoniului: patrimoniu mobil, patrimoniu construit, de istorie, dacă vreţi, demografică, istorie culturală, istorie politică.
În principiu, centrul este organizat la ora actuală în trei compartimente. Există un compartiment de arheologie, un compartiment care ţine de conservare-restaurare a operei de artă şi a bunurilor de patrimoniu şi un compartiment de istorie socio-culturală. Există cam trei teme mari pe care membrii centrului le abordează, prima dintre acestea fiind istoria şi arheologia, în special a sudului Transilvaniei. Aici vorbim şi de şantierele arheologice care există şi care se referă la cercetarea habitatului pornind din preistorie şi terminând cu Evul Mediu timpuriu.
Cea de-a doua temă ţine de cercetarea şi conservarea operelor de artă, pe care o acoperă colegii noştri de la conservare-restaurare şi, în principiu, merg mai ales pe ceea ce înseamnă mobilier, icoane pe lemn… Cam asta este zona în care ei se dezvoltă. În zona de istorie clasică, în principal vorbim despre istoria mentalităţii, despre istoria sistemului politic în România primei jumătăţi a secolului XX.
Cercetările arheologice, desfășurate prin Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale, aduc la lumină istoria evoluției comunităților umane în sudul Transilvaniei
La ce proiecte se lucrează în prezent în cadrul Centrului de Cercetare pentru Patrimoniu şi Istorie Socio-Culturală ?
Mergând pe cele trei teme abordate, avem cercetări arheologice care sunt în derulare, care vizează istoria evoluţiei comunităţilor umane în sudul Transilvaniei, la Tărtăria, un sit destul de cunoscut. Acestea sunt desfăşurate de colegii noştri, Sabin Adrian Luca şi Ana Maria Tudorie. Tot legat de acest aspect al habitatului este şantierul arheologic de la Ocna Sibiului, pe care îl coordonează colegul Silviu Purece.
Eu am, la fel, o cercetare arheologică care vizează tot un aspect de habitat, dar nu e vorba de o aşezare. Este vorba de ritual funerar, credinţe legate de moarte etc., care se circumscriu în jurul cercetării arheologice de la Păuca, tot în judeţul Sibiu, o necropolă de incineraţie, datată secolele VIII – IX.
La fel, în această zonă, avem o direcţie de cercetare mai exotică, nu neapărat o direcţie, mai degrabă un proiect. Este vorba despre cercetarea arheologică a unei necropole bizantine la Capidava, în judeţul Constanţa, o cercetare pe care o derulează colegul nostru Zeno-Karl Pinter de mai mulţi ani. Universitatea noastră a fost şi este în continuare partener în cercetarea arheologică a acestui sit, începând din anul 2000.
Partea de restaurare-conservare este extrem de aplicativă, adică aici nu vorbim despre cercetări teoretice, ci vorbim efectiv despre partea practică. Despre partea de istorie ar fi de menţionat un proiect vizând istoria sistemului politic românesc în perioada de după Primul Război Mondial, pe care îl derulează colegul nostru, Sorin Radu, rectorul Universităţii.
Mai avem un proiect derulat de colega noastră, Mihaela Grancea, legat de ceea ce înseamnă cumva tot credinţele din jurul morţii. Dânsa derulează de mai mulţi ani un proiect care vizează memoria colectivă, văzută prin prisma organizării şi transformării cimitirelor, în principal din oraşe.
Bugetul alocat de stat pentru cercetare este insuficient
De unde este finanțată cercetarea? Aveți fonduri suficiente?
Dacă este să ne raportăm de la macro către micro, fonduri suficiente nu sunt. Ne uităm la bugetul pe care statul român îl alocă pentru cercetare și constatăm că ne apropiem vertiginos de un 0,2%, departe de a fi suficient. Dar, punctual, sunt situații și situații. În cazul nostru, în cazul Centrului, au existat ceea ce se cheamă granturi. Există colegi care au aplicat la competiții naționale pentru finanțarea unor proiecte de cercetare. Am avut astfel de granturi în derulare. Și în prezent există unul. Au fost două granturi mari, unul s-a încheiat în 2017, celălalt, în 2020. Colegul Sorin Radu, rectorul Universității, are acum în derulare un grant.
O altă formă de finanțare a fost o componentă directă oferită de universitate. Noi am avut o șansă, începând cu 2018, cu donația Hasso Plattner, în valoare de 4,2 milioane euro. Suma a fost alocată pe patru ani, ce s-au încheiat la 31 decembrie 2022. În cadrul acesteia a fost creată o linie de finanțare a centrelor de cercetare. A existat o competiție la nivelul universității, la care au participat toate cele 20 de centre. Au accesat o sumă mai mare sau mai mică, în funcție de punctajul pe care centrul îl obținea. Punctajul era dat de ce a reușit să realizeze centrul până la acea dată, câte proiecte a reușit să atragă, dacă a publicat sau nu cineva din cadrul centrului lucrări științifice, ce fel de lucrări etc. Adică a existat o procedură.
Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale este printre puținele centre cu angajați extra-bugetari pentru cercetare
Cu alte cuvinte, noi avem finanțare, pe de o parte, care vine din surse publice dar, în cadrul centrului nostru, există și o variantă, să-i spunem, fericită. Pe partea de arheologie noi derulăm proiecte de cercetare arheologică preventivă. Conform legislației, acolo unde există zone de protecție, unde există informații că sunt situri arheologice, orice construcție, orice activitate care se desfășoară trebuie precedată de o formă de cercetare arheologică.
Suntem printre puținele, două-trei centre din Universitate, care are și angajați pentru cercetare, plătiți din fonduri extra-bugetare, deci nu din bugetul universității, ci din fondurile proprii atrase din cercetare. Din aceste fonduri asigurăm ca și prioritate salarizarea angajaților, dar am făcut și achiziții, care sunt utile și pentru alți colegi, care nu au participat în mod direct la activitățile care au atras finanțare extra-bugetară. În principal, pe partea de arheologie, pentru că aici costurile sunt mai mari, cu materialele sau alte lucruri necesare. Am dotat centrul cu o serie de instrumente și aparatură. Inclusiv, ustensile din acestea care sunt destul de costisitoare, pentru derularea activităților din cadrul unui șantier arheologic.
Publicațiile Centrului sunt Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica şi Acta Terrae Septemcastrensis.
Unde găsim rezultatele cercetării dumneavoastră? Cum ajută ele comunitatea sibiană?
Noi avem în cadrul Centrului două reviste, Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica şi Acta Terrae Septemcastrensis. Din acest an va exista şi o a treia, pentru că Centrul va suferi o transformare. În general, în aceste două publicaţii se regăsesc şi contribuţiile colegilor noştri din centru, alături de articole ale unor contributori din afara Universității și chiar din afara țării. Rezultate ale cercetărilor sunt publicate şi sub formă de cataloage de expoziţie şi sub formă de monografii, lucrări care tratează în mod aproape exhaustiv o anume problematică.
Cum ajută comunitatea sibiană? Aici eu aş vedea-o mai degrabă ca o chestiune care ţine de reprezentativitate. Evident că rezultatele în domeniul acesta, al ştiinţelor umaniste, nu au un impact direct şi foarte vizibil în viaţa de zi cu zi. Dar în acelaşi timp sunt extrem de importante tocmai pentru ca evoluţia unei comunităţi să se desfăşoare în nişte parametri ai normalului.
”Istoria este ciclică; ne place, nu ne place, fenomenele se repetă.” – I. M. Țiplic
Pentru că sensul cercetării în zona umanistă, mai ales în ceea ce priveşte partea de istorie şi de arheologie este de a ne arăta cam care au fost elementele dificile sau modalităţile în care au reuşit înaintaşii noştri să depăşească anumite probleme. Până la urmă, istoria este ciclică; ne place, nu ne place, fenomenele se repetă. Sub altă formă, cu alte modalităţi de manifestare. Dar, în esenţă, migraţia a existat de când a început să existe Homo Sapiens, nu e ceva nou, chiar dacă aparent ne confruntăm acum cu un fenomen migraţionist. Nu e nimic nou sub soare, au mai avut loc astfel de fenomene. Pornind din preistorie, putem da exemple până ajungem la 2016, ca să ne referim la ultima mare, să-i spunem, migraţie.
Sprijin pentru Primării să atragă fonduri europene
Contribuţia cercetărilor noastre cred că poziţionează pe de o parte Sibiul într-o zonă a preocupărilor de istorie, arheologie şi ceea ce înseamnă conservarea patrimoniului. În acelaşi timp, oferă posibilitatea actorilor administrativi, gen Primării, să îşi îmbunătăţească cunoştinţele despre ce înseamnă istoricul comunităţilor lor. Prin asta, cercetările noastre au o contribuție, oarecum semnificativă, la atragerea de fonduri. Pentru că, ştiţi foarte bine, mai ales în mediul rural, atragerea de fonduri nu este atât de facilă. Iar un element important în punctarea unui dosar de solicitare de fonduri europene este existenţa sau non-existenţa unor bunuri de patrimoniu sau a unor monumente pe raza UAT-ului respectiv. Cercetările noastre, cum sunt cele de la Ocna, de la Păuca sau Tărtăria, sunt în mediul rural şi aduc o plus-valoare comunităţii.
Există și expoziții organizate de Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale
Aţi pomenit faptul că rezultatele pot fi şi sub formă de cataloage de expoziţie. Aveţi şi expoziţii pe care să le organizaţi, cu artefactele descoperite în cursul cercetării?
Facem şi noi direct, chiar dacă misiunea noastră, ca Centru de cercetare, nu e aceea de a organiza expoziţii. Evident, această formulă de prezentare a rezultatelor este extrem de importantă, pentru că vine în contact direct cu publicul. Partea ştiinţifică este mai greu accesibilă pentru un public larg, dar această formă, care este undeva între parte ştiinţifică şi parte de promovare, este mai accesibilă. Câteodată este și importantă pentru a arăta celor interesați nu numai cu ce ne ocupăm noi, ci și pe ce se cheltuie anumite sume de bani. Atunci este important acest aspect.
Cea mai recentă expoziție a fost organizată în colaborare cu Muzeul Civilizației Tradiționale ASTRA. Aceasta a prezentat rezultatele cercetărilor arheologice nu numai din perspectivă științifică, ci și din perspectiva implicării studenților în activitățile curente de cercetare arheologică. Am scos și un catalog tocmai în ideea de a promova cumva această formă de implicare a studenților. Catalogul este și rezultatul unui proiect pe care l-a finanțat Ministerul Educației pentru activități extra-curiculare de implicare a studenților. Nu numai în partea didactică, ci și în alte tipuri de activități care sunt cumva complementare sau au o componentă practică mult mai elaborată.
Fără studenți nu ar fi posibilă cercetarea arheologică
Cât implicați studenții în activitatea de cercetare din Centru?
În cercetarea propriu zisă nu este o implicare atât de puternică, pentru că ei sunt la început de drum. În general, avem colaboratori eventual masteranzi, doctoranzi cu siguranță. Aceștia au chiar obligația să fie integrați în anumite proiecte de cercetare ale coordonatorilor de doctorat și nu numai. Dar sunt și unii studenți care participă la activitatea de cercetare, la nivelul de competență pe care îl au ei.
În schimb, în ceea ce înseamnă derularea cercetărilor arheologice, aș putea spune că fără ei aceasta nu s-ar putea face. Pentru că aceste șantiere pe care le-am menționat, Tărtăria, Păuca, Ocna, Capidava, se derulează ca șantiere arheologice școală. Cu alte cuvinte, studenții participă pe aceste șantiere ca și cum ar fi activitate didactică. Cursurile teoretice pe care ei le urmează în semestrul I și semestrul II sunt apoi puse în evidență prin acest stagiu de trei săptămâni pe care îl desfășoară, de obicei în luna iulie.
