4.1 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Colegiul Agricol din Sibiu, în pericol de desființare

Cele mai citite

Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” va fi desființat sau divizat și afiliat altor licee din Sibiu, cel puțin așa susțin cadrele didactice din cadrul colegiului. Astăzi, 23 aprilie, a avut loc în cadrul instituției o întâlnire organizată de profesori, la care au fost invitați o parte din părinți și din elevii șefi de clasă. Tema principală de discuție a fost situația incertă a Colegiului, apărută în urma unei scrisori de intenție trimise de către Biserica Evanghelică spre Liceul de Arte, prin care îi cere să elibereze clădirea, aflată în posesia Bisericii. În urma acestei scrisori, cei de la Arte ar fi ales să se mute în incinta Colegiului Agricol. De asemenea, sentimentul de nesiguranță este dat și de faptul că anul acesta, în luna iunie expiră contractul de comodat cu Primăria și deși s-a solicitat prelungirea acestui contract, încă nu s-a primit nici un răspuns. „ Este un moment de dezorientare pentru că, după cum se știe, contractul nostru cu Serviciul Școli din cadrul Primăriei expiră în data de 15 iunie anul acesta. Noi nu avem informații despre cum ne vom desfășura activitatea de anul viitor. Ieri, am primit o vizită din partea unor profesori de la Liceul de Artă care, într-un mod neoficial, prietenesc, ca și colegi ne-au informat că ei au posibilitatea să vină și să-și țină activitatea la noi în clădire. Ceea ce înseamnă că noi suntem vizați să nu mai continuăm în această locație”, spune Minodora Beza, unul dintre profesorii liceului. În cadrul acestei întâlniri s-a cerut sprijinul părinților și s-a făcut cunoscut faptul că au fost trimise adrese către toate instituțiile abilitate, cum ar fi Consiliul Local, Primărie și Inspectorat Școlar Județean, prin care se subliniază ce ar înseamna lichidarea învătământului agricol și veterinar și se oferă soluții pentrtu această situație.
Nu este nimic oficial
Muguraș Viorel Popescu, directorul Colegiului Agricol spune că nu a primit nici o înștiințare oficială în acest sens. „Este adevărat însă, că am văzut o hârtie pe care au primit-o cei de la Arte și prin care Biserica Evanghelică îi anunța că trebuie să se mute în locul nostru. Pe de altă parte, ne expiră contractul de comodat, dar am făcut cerere la Primărie pentru prelungire. Nu am primit niciun răspuns încă”, a spus directorul. „Ar fi, fără să exagerez, o catastrofă pentru noi dacă ne-ar desființa sau ne-ar diviza. Chiar dacă nu suntem printre cele mai bune licee, avem locul nostru bine stabilit și am avem și rezultate destul de bune, remarcate și de secretarul general al Ministerului Educației”, a mai spus acesta. Muguraș Viorel Popescu a fost prezent și la întrunire și a precizat ca va merge pe cale legală, iar mâine va fi la Ministerul Educației pentru a discuta problemele actuale și pentru a găsi soluții. A precizat că nu agrează ideea desființării singurului profil agricol din Sibiu. Pe de altă parte, nici directorul Liceului de Arte nu știe nimic. „Este posibil să ne mutăm, însă nu știu când, nici unde. Am primit o scrisoare de intenție de la Biserica Evanghelică, proprietara acestei clădiri, prin care ne anunța de intențiile lor. Vor această clădire, pentru că au de gînd să se extindă cu gimnaziu aici. Există o avalanșă de cereri pentru germană și nu mai fac față. Însă o decizie nu s-a luat până în acest moment”, a spus directorul Eugen Dornescu.
Inspectoratul nu s-a hotărât

„S-a ridicat această problemă a Liceului de Arte și a Colegiului Agricol, în Consiliul de Administrație, însă nu s-a luat nicio decizie până acum. Domnul Inspector General Ștefan Firu va fi plecat în străinătate timp de două săptămâni. În momentul în care se va întoarce, se va analiza și se va lua o decizie. Vă asigur însă, că ceea ce se va hotărî nu va afecta nici cadrele didactice și cu atât mai puțin elevii”, a declarat Livia Crețulescu, purtător de cuvânt ISJ Sibiu.
Până se va lua însă o decizie, atât cadrele didactice, cât și părinții alături de elevi vor fi verticali cu privire la orice decizie care va fi luată în detrimentul lor. „Potențialul agricol al județului nostru nu poate fi pus acum în balanță, din cauza acestei discrepanțe dată de această situație și de lipsa spațiului. Au fost universități celebre, au fost facultăți de medicină, de fizică, care au avut crize de spațiu și nu s-a pus nici măcar o clipă în discuție problema desființării acelui sistem de învățământ”, a spus Iosif, reprezentantul părinților. În concluzie, toți cei prezenți așteaptă variante de rezolvare a situației într-un mod favorabil lor, pentru a putea fi de acord, iar pentru a întări acest fapt elevii au pichetat în curtea din spate a Colegiul, cu pancarte pe care au scris „Nu vrem să plecăm de aici”, „Opriți abuzul” sau „Școala este importantă”.
În Colegiul Agricol D.P. Barcianu învață 551 de copii și sunt 44 de cadre didactice, fără personalul didactic auxiliar și medical.
Parohia Evanghelică nu dorește prelungirea contractului de închiriere
Reprezentanții Primăriei spun că, în momentul de față, contractul de închiriere a clădirii în care funcționează Liceul Agricol nu va fi prelungit. „Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat a fost informat în scris de către Parohia Evanghelică C.A. că urmează să expire în luna iunie 2015 contractul de închiriere pentru spațiul în care funcționează Liceul Agricol și că nu mai doresc prelungirea acestui contract. Această adresă a fost transmisă Inspectoratului Școlar Județean Sibiu care are atribuții și competență în sensul soluționării acestei situații”, a declarat Mirela Gligore, Șef Serviciu Presă și Comunicare, Primăria Municipiului Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Restricții de circulație, luni, pe Valea Oltului

Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii, luni, pe mai multe tronsoane ale Drumului Naţional 7-Valea Oltului.În care condiţiile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect