4.1 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Consilierii locali vor decide dacă, peste 4 milioane de lei, vor fi investiți în 16 unități de învățământ din oraș

Cele mai citite

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local, ce va avea loc joi, 28 mai, se află un Proiect de Hotărâre, prin care se supun spre aprobare o serie de investiții la 16 unități de învățământ din orașul Sibiu. Peste 4 milioane de lei, fără TVA ar fi valoarea acestor investiții, ce constau în execuții de canale colectoare pentru apa pluvială, reabilitări instalații electrice, montări de rampe pentru persoanele cu dizabilități, amenajări curte, amenajări săli de clasă, așa cum sunt propuse pentru Școala Gimnazială „Regina Maria”, amenajare mansardă, reabilitări instalații termice sau restaurări fațade. Aceste intervenții vor fi făcute la Grădinițele cu program prelungit Nr. 16, 43, 41, 33 și Elefănțelul Curios, la Școlile Gimnaziale „Radu Selejan”, Nr. 20, Nr. 2, „Regina Maria” și la liceele și colegiile Tehnologic „Henri Coandă”, Tehnic Energetic, Teoretic „Onisifor Ghibu”. Cea mai mare insvestiție va fi de 813.000 lei și va fi făcută la Grădinița cu program prelungit Nr. 33, aflată pe strada Artileriștilor, Nr.4, acolo unde se propune amenajarea unei mansarde în podul instituției. De asemenea, investiții de peste 500.000 de lei sunt propuse si pentru Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, pentru reabilitarea instalației termice și la Școala Gimnazială Nr.2, pentru reabilitarea fațadei.
În cadrul șediței de joi, se va decide dacă toate aceste investiții vor fi aprobate.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect