-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Consiliul Local Sibiu va discuta proiectul Campusului Integrat pentru Învățământ Dual

Cele mai citite

Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local care va avea loc astăzi, primarul Sibiului Astrid Fodor supune aprobării proiectul de construcție a Campusului Integrat pentru Învățământ Dual precum și încheierea unui acord de parteneriat local pentru realizarea acestuia.

Cu aprobarea Consiliului Local, Primăria Municipiului Sibiu va semna acordul de parteneriat pentru implementarea proiectului împreună cu alți 16 parteneri.

Este vorba despre Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu sau Inspectoratul Școlar Județean.

De asemenea, în parteneriat sunt incluse 7 colegii și licee tehnice: Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Economic “George Barițiu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș.

Din același parteneriat fac parte 5 companii din județul Sibiu și una din județul Alba: Compa SA Sibiu, S.C. Automecanica Mediaș S.R.L, Continental Automotive Systems S.R.L Sibiu, Marquardt Schaltsysteme SCS Sibiu, ODU Romania Manufacturing SRL Sibiu, SC Solina Romania SRL Sântimbru.

Pentru construcția Campusului, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, în calitate de lider de parteneriat, va depune un proiect pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile în valoare estimată de 130 de milioane de lei, prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență. În această ședință extraordinară se solicită aprobarea proiectului la care și Primăria Sibiu va contribui.

Concret, conform Ghidului de finanțare, Campusul va fi alcătuit din clădiri eficiente din punct de vedere energetic în care vor fi amenajate spații pentru învățământ, cazare și masă, baze sportive, săli de lectură și o bibliotecă, precum și spații de recreere.

„Campusul va fi foarte important atât pentru elevii cu înclinații spre meserii practice, cât și pentru companiile care își doresc angajați bine pregătiți. Acesta va fi realizat de un Consorțiu cu 17 membri, al cărui lider este Universitatea Lucian Blaga, Municipiul Sibiu fiind membru.

Fiecare partener al Consorțiului are atribuțiile bine stabilite prin Acordul care se va încheia, Municipiul Sibiu punând la dispoziție un teren de 20.000 mp, pe Calea Dumbrăvii, necesar construcției Campusului”, a precizat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect