7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Consiliul Național al Rectorilor vrea acces în universități doar pe baza certificatului verde

Cele mai citite

Consiliul Național al Rectorilor cere Ministerului Educației ca accesul în universități să se facă pe baza certificatului verde digital. În perioada 8 – 9 octombrie, Universitatea „Transilvania” din Brașov a fost cea care a găzduit ședința de lucru a CNR, la care au participat, alături de reprezentanții universităților, ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, precum și reprezentanți ai altor organisme și instituții implicate în învățământul superior.
CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ, astfel încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepția celor care au contraindicații medicale.
De asemenea, conform Ministerului Educației, CNR solicită ARACIS ca până la data de 31 decembrie 2021 să finalizeze evaluarea tuturor IOSUD -urilor care au depus dosarele de evaluare, inclusiv prin suplimentarea listei membrilor echipelor de evaluare.
În plus, rectorii cer suplimentarea finanțării instituționale, având în vedere impactul creșterii salariului minim de la data 1 ianuarie 2022 și creşterea prețurilor la utilități, precum și suplimentarea finanțării destinate susținerii activității de cercetare în universitățile românești.
„CNR propune Ministerului Educației constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanțare a cercetării științifice universitare în instituțiile de învățământ superior de stat. CNR solicită Ministerului Educației transparentizarea tuturor datelor raportate de universități pe baza cărora se realizează finanțarea acestora și organizațiilor studențești să contribuie la actualizarea periodică a situației studenților vaccinați din universități”, arată Ministerul Educației.
Conform aceleiași surse, în ședința CNR au fost aprobate și decizii privind structura și modul de desfășurare a viitoarelor reuniuni.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect