3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Continental: trei noi clase în sistem dual, la „Independența” și Colegiul Energetic

Cele mai citite

Absolvenții claselor a VIII-a care vor urma să se înscrie la Liceul Tehnologic ,,Independența” și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu au posibilitatea de a se înscrie într-un număr cât mai mare în clasele Continental unde vor învăța noțiuni de electronică și electromecanică.

Compania Continental Sibiu anunță că, în anul școlar 2022-2023 va pune la dispoziție 90 de locuri, în trei clase cu învățământ profesional dual, pentru absolvenții de gimnaziu care se vor înscrie la Liceul Tehnologic Independența și la Colegiul Tehnic Energetic.
Liceul Tehnologic ,,Independența” propune două clase Continental a IX-a în sistem dual: 30 de locuri pentru specializarea ,,Electronist Aparate și Echipamente” și încă 30 de locuri pentru secția ,,Electromecanic Utilaje și Instalații Industriale”, iar la Colegiul Tehnic Energetic vor fi înființate 30 de locuri pentru specializarea ,,Electronist Aparate și Echipamente”.
„Încă din anul 2018, Continental Sibiu s-a implicat activ în dezvoltarea învățământului profesional dual, având în prezent 4 clase Continental cu 102 elevi. De la an la an, interesul pentru aceste clase a crescut, iar acest fapt ne convinge să continuăm în aceeași direcție, pregătind două noi clase a IX-a pentru luna septembrie. Le transmit viitorilor absolvenți de clasa a VIII-a să vină la „Independența”, în Clasele Continental, pentru că vor avea multe de învățat și câștigat”, spune Mirela Hanea, director al Liceului Tehnologic „Independența”.
„Ne gândim la necesitățile pieței muncii din județul Sibiu și nevoia elevilor de a se dezvolta și perfecționa. Parteneriatul cu compania Continental Sibiu pentru școlarizarea unei clase de învățământ profesional dual vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor de a se realiza profesional conform dorințelor lor, oferindu-le o perspectivă de viitor. Privim cu încredere acest început și suntem convinși că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat Sorin Dan Volosciuc, director al Colegiului Tehnic Energetic Sibiu.
Ce este sistemul de învățământ profesional dual?
Acest sistem este o formă de învățământ care oferă posibilitatea elevilor absolvenți de clasa a VIII-a de a obține o calificare profesională în domeniul tehnic. Sistemul de învățământ dual se desfășoara pe bază de contract de muncă și combină pregătirea profesională ce se organizează de un operator economic, cu pregătirea făcută în cadrul unităților de învățământ.
Beneficiile de care vor avea parte elevii care participă la Clasa Continental, sunt:

  • Bursă lunară de 500 de lei: 200 de lei din partea statului și 300 de lei din partea companiei
  • Burse de merit asigurate de compania Continental în funcție de rezultatele școlare și implicarea în activitățile practice
  • Burse de merit/studiu acordate de Consiliul Local Sibiu
  • Transport asigurat integral de la domiciliu
  • Mâncare și cazare gratuită
  • Calificarea tehnică în cele mai căutate domenii de pe piața muncii
  • Loc de muncă asigurat la Continental, oferit imediat după absolvirea clasei a XI-a

După absolvirea clasei a XI-a, elevii au posibilitatea de a-și continua studiile în cadrul liceelor care oferă posibilitatea continuării studiilor liceale în format seral în vederea obținerii diplomei de bacalaureat, beneficiind de flexibilitatea și susținerea Continental.
„Continental va continua să crească și să califice forța de muncă locală, școala duală rămânând un obiectiv strategic pentru companie. În 2021 am angajat prima generație de absolvenți de școală duală, iar acum ne pregătim să primim în companie cea de-a doua generație. Acești absolvenți ai sistemului de învățământ profesional dual ne-au devenit colegi în una din cele mai mari companii din regiune, având șansa de a intra pe piața muncii imediat după terminarea liceului, cunoscând o meserie și fiind bine pregătiți pentru pozițiile de operatori și tehnicieni pe care le ocupă”, a declarat Lăcrămioara Dărăban, director Resurse Umane, Continental Sibiu.
Până la finalul anului 2021, Continental Sibiu a investit peste 60.000 euro în dotarea și modernizarea laboratoarelor și sălilor de curs de la Liceul Tehnologic „Independența”, cât și a Centrului Tehnic de Instruire din cadrul companiei, în care elevii își desfășoară activitățile practice.
Inscrierile se fac la sediile celor două licee în perioada: 4-8 iulie 2022 (prima etapă de înscrieri), respective 26-28 iulie 2022 (a doua etapă de înscrieri).

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect