2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Copiii sibieni din clasele primare, invitați să salveze Planeta prin povești

Cele mai citite

Asociația „Joaca de-a ecologia” lansează proiectul „Copiii salvează Planeta” prin care îi provoacă pe elevii din clasele primare din municipiul Sibiu să propună soluții pentru salvarea Planetei, prin povești în care ei înșiși sunt eroi. La final, trei copii își vor vedea poveștile tipărite într-o carte, iar clasele din care fac parte câștigătorii vor primi premii în valoare totală de 3.000 de lei.
Poveștile însoțite de desene se trimit până pe 15 octombrie. Urmează apoi etapa de jurizare, până la finalul lunii octombrie, și realizarea efectivă a cărții, până la jumătatea lunii decembrie. Premierea elevilor câștigători va avea loc la evenimentul de lansare a cărții „Copiii salvează Planeta”, în decembrie.
Elevii pot participa pe clase, în funcție de nivelul școlar, și anume: clasa pregătitoare, clasele I și II și, respectiv, clasele III și IV. Poveștile câștigătoare, câte una pentru fiecare nivel, vor fi premiate cu materiale educative la alegerea învățătorului coordonator și în funcție de nevoile clasei, valoare de 1.000 lei/clasă.
Pentru evaluarea desenelor se va ține cont de notele unui juriu imparțial, în funcție de criterii precum tema aleasă, soluția propusă, creativitate, originalitate.
Pentru mai multe detalii despre condițiile de participare și inițiativa „Copiii salvează Planeta”, doritorii sunt invitați să consulte pagina www.joacadeaecologia.ro, secțiunea dedicată inițiativei.
Proiectul „Copiii salvează Planeta” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2018. Maratonul Internațional Sibiu 2018 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri al comunității sibiene, organizat de Fundația Comunitară Sibiu.  Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate, precum ateliere, cărți pentru copii, ieșiri în natură și ecologizări de spații verzi.
În 2017, organizația a publicat două cărți pentru copii pe teme ecologice. Prima carte, “Prietenii naturii”, îl prezintă pe un băiețel pe nume Tudor care curăță parcul alături de familie iar cel mic primește în dar de la natură niște obiecte cu puteri magice cu ajutorul cărora va putea să vorbească cu animalele și plantele, pentru a le ajuta în poveștile viitoare. În cea de-a doua carte, “Pădurea de brazi a copiilor”, Tudor vine în sprijinul copacilor, iar în cea de-a treia, “Delfinii înoată liber”, în cel al vieții marine.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect