Dascăl pentru 1248 de copii
Există oameni care trăiesc pentru a învăța ca și alți oameni să trăiască cu sens. Sunt o mână de oameni care ajută la formarea unui copil, printre aceste persoane numărându-se și profesorii. Profesia de dascăl nu este pentru oricine. Asemenea preoției, ai nevoie de o chemare pentru a o îmbrățișa. Constantin Popescu (Costi, cum îl cunoaște toată lumea) este omul care își dedică la propriu viața pentru a oferi meditații la geografie elevilor care au nevoie de acestea.
Dar Costi este mai mult decât un simplu profesor de geografie. Este un dascăl în adevăratul sens al cuvântului. Crucea lui nu a fost deloc ușoară. Părinții i-au murit când avea 15 ani, a avut două forme de cancer și primăria l-a dat afară din locuința social pe care tot ea i-a oferit-o.
Dragostea pentru aproapele, spune profesorul, l-a ajutat să treacă peste toate hopurile vieții. ”M-am născut într-o familie cu nouă frați, opt băieți și o fată. Când aveam 15 ani am rămas orfan de ambii părinți. Așa că a trebuit, noi, frații mai mari, să luăm cârma familiei. Practic, ne-am crescut unul pe altul. Dar anii au trecut, fiecare dintre noi am plecat pe un drum, unii au devenit profesori universitari, alții au avut funcții importante în administrație, dar cu toate astea am rămas o familie foarte unită, ce în fiecare duminică se strânge la masă, cu toți frații care au mai rămas în viață”, ne declară Costi.
”Mi-a dat Dumnezeu atâta dragoste pentru oameni, încât n-am învățat să urăsc”
Pasiunea pentru geografie, după cum ne spune dascălul, a pornit din dragostea pentru natură: ”Întotdeauna am fost pasionat de natură, iar geografia te apropie foarte mult de ea. Plus că mereu am avut curiozitatea de a cunoaște, de a explora. Mereu am mers pe considerentul că dacă Divinitatea mi-a dat un dar, nu material, ci intelectual, nu mi l-a dat degeaba, ci ca să îl împrăștii mai departe. Plus că mi-a dat Dumnezeu atâta dragoste pentru oameni, încât n-am învățat să urăsc”.
Dascăl pentru 1248 de copii
Există oameni care se lasă bătuți atunci când află că suferă de o boală incurabilă, își acceptă soarta, iau tratamentul și așteaptă inevitabilul. Dar există și oameni, cum e Costi, care nu renunță atât de ușor, încearcă să-și învingă boala folosind cea mai puternică armă: mintea. Folosind această unealtă, a început să dea meditații la geografie elevilor fără posibilități.
”Am început să dau meditații gratuite elevilor în 2001, după momentul în care am fost descoperit cu cancer în fază terminală la stomac. Am căutat un refugiu, să am mintea ocupată, să nu mă gândesc la problema mea. Iar acel refugiu au fost discuțiile cu elevii. După ce am reușit să-l vindec, datorită copiilor, cred eu, a apărut din nou, în altă formă, în 2018. Atunci am fost descoperit cu cancer de ficat, dar am trecut și peste asta, și acum sunt sănătos.
Niciodată nu m-am gândit la bunurile materiale, pentru mine e foarte important ceea ce las în urmă. Dumnezeu nu mi-a dat copii biologici, în schimb mi-a oferit 1248 de copii. Acestor copii le-am dat meditații și niciunul dintre ei nu a luat sub nota 9 la Bacalaureat. La început, meditațiile au fost integral gratuite, dar în ultimii ani am pus o taxă modică, pentru a lua gustări pentru copii și materiale didactice. Din salariul meu nu-mi permit. Cei mai mulți dintre elevii mei sunt navetiști, vin de la țară, deseori ajung flămânzi. Iar copiilor orfani sau fără posibilități nu le iau niciun ban, ba chiar îi ajut cu ce bani îmi rămân după”, ne mărturisește dascălul.
Primăria l-a dat afară din casă
Provocările ori te doboară, ori te fac mai puternic. Așa s-a întâmplat și cu Costi, pentru că viața l-a învățat că în spatele unui deal abrupt se află o fântână cu apă rece.
”În anul 2000 m-am mutat într-o locuință socială, oferită de primărie; dascălii aveau prioritate atunci. Nu era mare lucru, era o garsonieră de 15 metri pătrați, dar am amenajat-o să fie primitoare. Îmi era de ajuns, eu nu am nevoie de palate, ci doar de un loc unde să pun capul jos noaptea. În 2020 toți locatarii au mers să reînnoiască contractele pe încă 5 ani. Am mers și eu să duc contractul, lunile treceau și nu îl primeam înapoi. După un timp, am observat că ușor ușor încep să plece oamenii din bloc. Văzând cum stau lucrurile, m-am dus personal să văd ce se întâmplă.
Acolo am aflat că am depășit salariul mediu pe economie cu 62 lei și trebuie să părăsesc locuința. De supărare, tot ce am avut acolo, mobilă, calculator, am oferit unei familii necăjite. Nu îmi era de mine, dar mă gândeam unde o să susțin cursurile cu elevii. Casa pe care o am acum am găsit-o din întâmplare, aș putea spune.
După ce am părăsit apartamentul, m-am urcat întâmplător în 19, autobuzul a oprit la un cartier rezidențial, m-am dat jos și acolo, fără să fie ceva plănuit, am întâlnit un agent imobiliar pe care îl cunoșteam. Bărbatul mi-a propus să-mi fac un credit pentru apartamentul unde stau acum. Sincer, i-aș mulțumi acum primăriei că m-a dat afară din casă, pentru că acum am casa mea și simt o liniște sufletească de nedescris. Eu le spun copiilor că aceasta nu e casa mea, este casa noastră”, ne relatează Costi.
Nu există spații pentru meditații
Dacă ne uităm în jurul nostru, omenirea pare a se degrada, dar totuși în marea aceasta de oameni frustrați se regăsesc și persoane care doresc să facă bine fără să ceară ceva în schimb.
”Când m-am mutat în noua casă am crezut că n-o să vină nimeni, că e prea departe, dar din contră, aici vin tot mai mulți, s-au bucurat toți elevii pentru mine. Acum am 40 de tineri care vin la meditații, în fiecare zi, de luni până vineri. Aș dori din tot sufletul să pot să primesc mai mulți elevi la meditații, dar spațiul nu mă ajută, deși solicitări am. Am prieteni dascăli, de română, matematică, ce ar dori să ofere și ei meditații gratuite, dar întâmpină aceeași problemă: spațiul. Dacă am avea o sală de clasă, unde să ne întâlnim cu toți copiii defavorizați, sau care nu-și permit să plătească meditațiile, ar fi minunat”, declară profesorul.
Mai mult decât ”prof”
Cu toții ne aducem aminte de vremurile din școală, de acei dascăli care au fost ca niște părinți pentru noi, dar ne aducem aminte și de profesorii care veneau la școală doar pentru a încasa un salariu.
”Relația cu cursanții mei nu se termină după bacalaureat, ne mai întâlnim și după, n-a fost elev să nu mă invite la nuntă sau la vreun botez. Mă bucură enorm acest fapt, pentru că le știu tot parcursul. În fiecare an de Crăciun primesc în jur de 400 de colindători, de Paște vopsesc zeci de ouă, nu am cum să-mi petrec sărbătorile singur.
Mă trezesc în weekend că mă sună unii dintre foștii elevi și-mi spun să mă pregătesc că în jumătate de oră ajung să mergem nu știu unde. Am fost și diriginte. Un rol foarte important în evoluția elevului îl are dirigintele. Trebuie să știe să-și apropie elevii, să fie uniți ca o familie. Anul acesta avem întâlnirea de 20 de ani. Când au terminat a XII-a, i-am pus să jure pe Biblie că vor fi prezenți în curtea școlii, înainte de Sfântul Ilie, la ora 9:00”, ne mărturisește Costi.
Problemele elevilor
În ziua de azi părinții nu mai au timp de copii, grijile oamenilor și sărăcia sunt niște adevăruri crude pe care România de azi încă le trăiește. ”Având atâtea provocări, am avut parte de o maturizare forțată. Trecând prin mai multe greutăți ale vieții, consider că am devenit și mai puternic ca om. Am spus-o copiilor și le-o repet mereu: pe mine nimic nu mă sperie, în afară de Dumnezeu! Așa trebuie să gândiți și voi. Eu le ascult problemele personale, vin, le discutăm, pentru că eu am făcut și psihologia. Ei au încredere în mine, știu că le păstrez secretul. Sunt părinți care vin și mă întreabă:
«Costi, ce le-ai făcut copiilor, cum de s-a schimbat copilul așa, în bine?». Sunt copii pe care părinții nu au putut să-i strunească până la 18 ani, și acum îi văd transformați. Eu am tacticile mele, le ofer încrederea mea prima oară, îi ascult. Le spun că le-a dat Dumnezeu inteligență nativă, și e păcat să o irosească pe nimicuri. Le spun să meargă mai departe pe drumul lor, iar dacă nu îl au, să și-l găsească. Să se gândească ce sacrificii au făcut părinții lor pentru ei, să conștientizeze că ei vor fi stâlpul familiei la un moment dat. E un ajutor reciproc: pe ei îi pregătesc pentru viață, iar mie îmi fac bine, că nu mai am timp mort ca să stau să mă gândesc la necazuri și la frământări.
Ei m-au ajutat să mă eliberez când aveam acele probleme de sănătate, și o fac și acum. Atunci când intru în contact cu elevii uit de oboseală, de orice problemă, toate le las afară. Când lucrezi cu un copil, pe el nu-l interesează că tu ești bolnav, că ai dureri, nici nu trebuie să știe, necesar e să-l ajuți. Mă gândesc la cazurile de exmatriculări de la școală. De cele mai multe ori copii sunt nevinovați. Deoarece, din cauza salariilor mici, părinții nu mai au timp de ei, de aceea încerc să preiau o parte din îndatoririle părinților”, ne relatează Costi.
”Școala nu s-a rupt de mine”
După cariera de profesor, lui Costi, în anul 2007, i s-a ivit un concurs la Apele Române, în cercetare în domeniul hidrologiei, acesta fiind specializarea lui. ”În 2007, salariile în învățământ erau foarte mici și nu-mi permiteam medicamentele pentru cancer, primeam doar 700 lei. Dar Școala nu s-a rupt de mine. Am avut de ales între preot și dascăl. Am ales să fiu dascăl, am îndrăgit copiii de prima dată când am intrat în clasă, dar, zic eu, și ei m-au îndrăgit. Iar lucrurile acestea se văd în diplomele și premiile obținute la Olimpiadele Naționale. Și eu personal, pe lângă alte premii de excelență, am luat medalia de aur la Olimpiada Internațională din Belgia, din 2005, intitulată «Un drapel pentru planeta pământ»”, ne spune profesorul.
Cele 28 de linguri
Materia este foarte stufoasă pentru copii, dar cum atragi atenția unor elevi? Prin originalitate. Pe principiul acesta merge și dascălul: ”Am 28 de linguri, câte o lingură pentru fiecare generație. Lingura o folosesc ca un stimulant pentru copii. Atunci când greșesc, îi lovesc în glumă cu lingura. Lingura a devenit un simbol pentru elevi. Fiecare generație își aduce lingura și se semnează pe ea.
Pe una dintre acestea scrie «Te iubim! Vezi să-i bați bine»”. Generații de copii au trecut prin mâna mea. Sunt de părere că materia de acum este prea stufoasă. Dascăli foarte buni sunt și la ora actuală, iar copii nici nu mai spun, însă nu au timp profesorii să predea toată această materie. Plus că se predă materie ce nu e în programa de bacalaureat. Deci, singurul lucru pe care îl pot face profesorii și elevii este să facă pregătire suplimentară”.
O flacără mereu aprinsă pentru sănătate
Costi a trecut prin multe provocări. În prezent lucrează la Administrația Națională Apele Române, dar face meditații în continuare. Viața nu l-a menajat, dar după toate piedicile, a rămas victorios. Nu mai are nevoie de nimic altceva, decât de sănătate.
”Singurul lucru pe care mi-l doresc este sănătatea. Să mă bucur de viața aceasta care mi-a mai rămas. Mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să mai duc generații întregi, pentru că eu consider că ce am făcut, am făcut bine. Eu nu sunt un om bisericos, dar totuși cred în Dumnezeu. De când m-am îmbolnăvit, am aprins o candelă și am jurat că de la Paște la Paște lumina va arde în ea. Am avut o discuție serioasă cu Dumnezeu în biserica de lemn din curtea spitalului și i-am spus: «Ori mă lași în pace, ori mă termini! Mi-ai dat o cruce atât de grea, încât n-o mai pot duce»”, mărturisește Costi.
 este omul care își dedică la propriu viața pentru a oferi meditații la geografie elevilor care au nevoie de acestea. A medita peste 1200 de copii.){kind=link}