2.4 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

Cum vor fi acordate bursele școlare în acest an. Documentul a fost trimis la Monitorul Oficial

Cele mai citite

Metodologia-cadru de acordare a burselor şcolare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului, documentul prevede următoarele:

-bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toţi elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;

bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obţinute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învăţare;

-bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional;

-bursele de merit se vor acorda şi pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaţionale;

bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinţi decedaţi, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Metoda accidentul trece pe IA. Un important om de afaceri a fost înșelat de către inteligenta artificiala să transfere sume uriașe de bani în...

Clonarea persoanelor apropiate în mediul online provoacă pagube uriașe pentru o prestigioasă multinațională.Un important om de afaceri a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect