15.2 C
Sibiu
joi, mai 22, 2025

DECIZIE la Ministerului Educației privind modul în care se încheie mediile elevilor în acest an

Cele mai citite

Mediile elevilor vor putea fi încheiate în acest an școlar în sistemul tradițional, potrivit unei informări transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, ceea ce înseamnă că se renunță la excepția introdusă pentru acest an, care permite încheierea situației cu numai două note.

„În toate unitățile de învățământ, încheierea situațiilor școlare se va face conform Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OMEC nr. 5447/2020, cu modificările și completările ulterioare, Titlul VII, Capitolul III, Secțiunea I, art. 101 și art. 107, alin 2, 4 și 6”, scrie într-o notă trimisă de Ministerul Educației, citată de Edupedu.ro.

banner
banner
banner

Potrivit art 107, alin. 4 din regulament, „numărul de calificative/note acordate semestrial fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, exclusiv nota de la lucrarea scrisă semestrială (teză), trebuie să fie cel puțin egal cu numărul săptămânal de ore de curs prevăzut în planul de învățământ. Fac excepție disciplinele cu o oră de curs pe săptămână, la care numărul minim de calificative/note este de două.”

Anul acesta a fost introdusă, ca excepție la prevederile anterioare, posibilitatea încheierii mediilor cu doar două note, indiferent de numărul orelor săptămânale la fiecare disciplină.

 Ce prevede Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar puteți citi AICI

Publicitate
Ultimele știri

Fost consilier al lui Donald Trump: Există o fraudă masivă în alegerile din România

Michael Flynn, general locotenent în retragere din armata SUA și fost consilier al lui Donald Trump pentru securitate naţională,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect