Studenții sibieni au discutat despre „Ciocnirea civilizațiilor în spațiul european și impactul său asupra statutului femeii”, în cadrul unei discuții la Facultatea de Drept.
Profesori și studenți de la Facultatea de Drept, Teologie Ortodoxă și Științe Socio-Umane s-au alăturat comunității musulmane din Sibiu într-o dezbatere, prilejuită de criza refugiaților din zona arabă. În cadrul manifestării au fost prezentate puncte de vedere referitoare la statutul femeii în contextul migraţiei actuale şi impactul exercitat de societatea europeană.
„Subiectul a fost cu atât mai incitant cu cât de la începutul crizei refugiaţilor au fost prezentate populaţiei europene sute de ştiri, multe scenarii, precum şi mii de reacţii ale unei retorici revanşarde. În acest context, a fost lesne de observat şi din interacţiunea celor două culturi întâlnite în sala 101 a Facultăţii de Drept de la Sibiu, că omului modern îi sunt mult mai dragi scenariile decât adevărul. A fost clar arătat că este greu de înţeles o cultură atât de complexă precum cea arabă, din prisma unei culturi şi a unei educaţii europene care se bazează pe alt gen de valori şi în care elementul religios este relativizat. Au fost puse faţă în faţă două societăţi şi două concepţii de viaţă diferite, care acum se întâlnesc pe teritoriul european mai mult decât până în urmă cu ceva vreme, iar rezultatul nu va întârzia să apară cel puţin din perspectivă societală şi demografică, unde este clar diferenţa de abordare a celor două culturi”, a declarat lect. dr. Emanuel Tăvală.
Materialele prezentate au aparţinut studenţilor Facultăţii de Drept care au lucrat sub coordonarea Prof. Dr. Manuel Guţan şi Lect. Dr. Emanuel Tăvală, precum şi a celor de la Facultatea de Teologie coordonaţi de Prof. Dr. Nicolae Chifăr, decanul instituţiei. Discuţiile au fost ample şi s-au bucurat de prezenţa atât a juristului Nour Zaky (Egipt), precum şi de cea a unor reprezentanţi ai comunităţii musulmane din Sibiu.