1.3 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

Directorii de școli pot fi chemați la muncă și în timpul concediului

Cele mai citite

Directorii de școli ar putea fi chemați la serviciu chiar și în timpul concediului de odihnă, „pentru interese urgente” și „în caz de forță majoră”, după cum arată draft-ul Regulamentului de organizatre și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, potrivit Edupedu.ro. Documentul urmează să fie supus aprobării în dezbaterea de luni a Comitetului penbtru Dialog Social de la Ministerul Educației.
Conform sursei citate, ar fi vorba despre modificarea Articolului 23, ce presupune un nou alineat: „Rechemarea din concediul de odihnă a directorilor din unitățile de învățământ preuniversitar se face în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența acestora la locul de muncă, cu respectarea obligațiilor legale de către angajator și se dispune prin decizie a inspectorului școlar general (OME 4050/2021)”.
O altă propunere vizează ca, din acesta toamnă, școlile pot folosi doar catalogul electronic, dar acesta să fie tipărit și arhivat obligatoriu.
De asemenea, cadrele didactice vor putea decide cu câte note vor încheia media anuală.
Potrivit Edupedu.ro, elevii trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, mai arată noul ROFUIP propus pentru anul 2022.

Publicitate
Ultimele știri

CNA suspendă emisia postului Realitatea Plus

Consiliul Național al Audiovizualului a decis suspendarea emisiei postului Realitatea Plus pentru 10 minute.După mai multe amenzi maxime, postul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect