3.2 C
Sibiu
joi, octombrie 30, 2025

EDITORIAL. „Săptămâna Altfel” și pentru buzunarul părinților

Cele mai citite

În această săptămână, parte din elevii sibieni au avut „Școala Altfel”. O săptămână mult așteptată, alături de „Școala Verde”, de către cei mici.

O cercetare recentă realizată de INTTUITEXT arată că atât cadrele didactice, cât și părinții se implică în diverse moduri în implementarea acestor programe. Cadrele didactice ies din zona de predare exclusivă la clasă, iar părinții au posibilitatea de a se implica activ, ambele categorii regăsindu-se la confluența beneficiilor educative pentru copii. Cercetarea a adus și câteva date relevante. 81% dintre cadrele didactice își doresc să-i vadă pe părinți implicându-se mai des în activități asemănătoare programului „Școala Altfel”.

45 % dintre cadrele didactice au lucrat împreună cu părinții la elaborarea și aprobarea planului de acțiuni. 40% dintre părinți au contribuit financiar în cadrul acestui program. 33% dintre părinți și-au însoțit copiii la locul de desfășurare al activităților. 88% dintre cadrele didactice intervievate apreciază că elevii lor au fost entuziasmați de programul „Școala Altfel”.

Din primii ani de implementare a programelor în discuție, modul în care au fost percepute de către părinți și cadre didactice a fost unul nu de puține ori controversat. Acolo unde dascălii aleg să nu se implice în găsirea unor activități educative, săptămâna respectivă e doar pierdere de vreme. S-a propus chiar de către unele cadre didactice comasarea celor două programe, fiindcă de multe ori activitățile din „Școala Altfel” se regăsesc în „Șoala Verde”. În unele situații, elevii au stat în unele din zile acasă. Avem însă și cazurile fericite în care zilele respective sunt unele foarte bine receptate de copii, datorită diversității și creativității profesorilor lor de a le cultiva preferințele educaționale, relaționate cu activitățile propuse.

Una din problemele „lasă că merge și așa”, tradițională pentru sistemul de stat, e cea a înțepenirii în stare de proiect. Și a durutului în dosul educației de cum se pot descurca părinții și cadrele didactice să acopere costurile necesare unor activități de genul acesta. În continuare, școala românească se bazează pe buzunarul părinților în tot ceea ce înseamnă orientarea activităților didactice spre copii. Nu știu să se fi alocat vreodată bani de la Ministerul Educației pentru aceste programe. Știu însă că cel mai comod e să plasezi responsabilitatea pe Primăriile unde sunt arondate școlile respective și, mai ales, spre veșnica practică a cerșitului în zona privată, pe care ei o numesc elegant și ipocrit sponsorizare.

Lucrurile ar arăta cu totul altfel dacă, așa ca în alte state civilizate, elevii ar avea gratuitate la accesul la activitățile culturale (teatre, muzee, cinematografe, mijloace de transport etc.), prin alocarea de resurse naționale sau locale destinate acestor programe. Fără să mai aducem în discuție lipsa ignorantă, să spunem, a unor cursuri de formare a dascălilor în care aceștia să fie pregătiți să planifice, să organizeze, să identifice și să deruleze parteneriate viabile și relevante pentru astfel de acțiuni.

Până atunci însă elevii se bucură că nu fac orele de curs, dascălii că au posibilitatea să iasă din ritmicitatea predării la clasă, iar părinții bifează încă o „gratuitate a învățământului de stat”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nu s-a făcut dreptate nici după 10 ani: 65 de suflete au pierit în incendiul de la Colectiv. „Nu știm nici acum câți ar...

La 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, mai multe organizații civice îi cheamă pe oameni la un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect