Elevii și profesorii ar putea să participe la ore de recuperare sâmbăta, pentru a compensa din timp lecțiile care vor fi pierdute în perioada Bacalaureatului din iunie 2025.
Este o propunere a ministrului Educației, Ligia Deca, iar soluția vine în contextul în care examenele scrise ale Bacalaureatului din 2025 încep pe 10 iunie, în timp ce ceilalți elevi din clasele pregătitoare până la clasa a XI-a mai au cursuri până pe 20 iunie.
Propunerea a fost făcută publică într-un interviu la Digi24, când Deca a fost întrebată despre organizarea examenelor de anul viitor pentru elevii care termină liceul.
Absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a încep probele scrise la Bacalaureat pe 10 iunie, la doar patru zile după finalizarea cursurilor, pe 6 iunie, primul examen fiind la Limba și literatura română.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare.
Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează examenele
„Școlile pot să facă această recuperare în avans, adică să știe că vor avea acele zile libere și atunci să-și programeze cumva să restructureze în acel modul orarul în așa fel încât să facă orele care trebuie făcute.
Mai există și o altă soluție pe care ne gândim să o avansăm și anume organizarea de Săptămână Altfel și Săptămâna Verde în acea perioadă.
Ne gândim să modificăm această perioadă pentru a o extinde pe întreaga durată a anului școlar în așa fel încât să le dăm școlilor posibilitatea să aibă această oportunitate de a programa atunci când sunt probele de Bacalaureat”, a spus Ligia Deca la Digi 24.