15.2 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Elevii nu merg la școală, vineri

Cele mai citite

 
Pentru că ziua de 24 ianuarie este declarată liberă, potrivit Codului Muncii, nici elevii nu vor merge la școală vineri.
Următoarea vacanță programată va fi cea de primăvară, între 4 – 21 aprilie.
Potrivit calendarului Ministerului Educației Naționale, vacanța de vară va începe în acest an școlar în 13 iunie.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 5 iunie.
În ceea ce privește programul naţional „Şcoala altfel”, el are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat până în 29 mai, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.
„În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”, arată MEN.
În acest an, bugetarii vor mai avea liber în zilele de: 17 aprilie – Vinerea Mare, 19 și 20 aprilie – Paști, 1 mai – Ziua Muncii, 1 Iunie – Ziua Copilului, 7 și 8 iunie – Rusalii, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie – Ziua Națională a României și 25 și 26 decembrie – Crăciunul.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu, mesaj-surpriză în campania pentru prezidențiale. Cerere pentru doi candidați

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan să se întâlnească și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect