Așa cum am promis, în această săptămână, puteți citi povestea lui Sabin și a familiei sale. O poveste care începe trist, cu durere, cu neputunță, cu disperare și care continuă așa câțiva ani, dar care, de la un punct, se rescrie. Oameni buni, locuri potrivite și un Dumnezeu mare îl fac astăzi pe acest copil, cu ochi mari și albaștri, țintuit într-un scaun cu rotile, să zâmbească mai frumos ca niciodată. A înțeles și el și familia lui că într-o lume în care există oameni cărora le pasă și care întind o mână de ajutor atunci când este mai mare nevoie de ea, orbii pot să vadă, surzii pot dansa și muții pot cânta. Tot așa Sabin, învață să fie mai puțin dependent de ajutorul mamei sale, să se bucure de școală și de copiii din jurul său, să se deschidă către viață și să zboare. Citiți reportajul și descoperiți lecția de viață a doi părinți care au renunțat la ei înșiși pentru fericirea copilului lor, care au trecut de la furie la resemnare și apoi la luptă și a unui copil care nu-și dorește de Crăciun decât atenția și căldura celor din jor. Îl putem ajuta și noi, pentru ca seninătatea de pe chipul său, obținută cu atâtea sacrificii, să nu mai dispară niciodată.
Într-o seară de vară, în anul 2010, în maternitatea din Călărași, se naște prematur, la 32 de săptămâni, Sabin Ionuț. Este unicul și mult așteptatul copil al familiei Petculescu. După o sarcină normală și urmărită de doi medici ginecologi în București și Călărași, unul dintre ei, cel din Călărași, declanșează nașterea mult prea devreme, în urma unui consult ginecologic. Viorica Petculescu își amintește cu aceeași durere, fiecare clipă. A mers la un control ginecologic de rutină. A fost un control chinuitor, în care medicul a intervent cu ustensile pentru a verifica un polip aflat pe col. După control, mămica a rămas cu dureri mari, care au continuat și acasă. Într-un final, a ajuns la camera de gardă. Sabin nu trebuia să vină atunci pe lume și nici secția spitalului din Călărași nu era pregătită să-l primească. Copilul nu a avut plămânii dezvoltați cum trebuie pentru a respira bine, iar maternitatea nu era dotată cu tot ceea ce avea nevoie pentru un prematur. Nu era de gardă niciun medic pediatru/neonatolog. După insistențele familiei, copilul a fost transferat la maternitatea Polizu din București. 4 zile a stat în comă intubat și sedat pentru a nu face crize epileptice, dar viața lui a fost salvată. Imensa bucurie a părinților de a-și vedea băiatul stabilizat nu a durat mult. La aproape două luni de viață începe o nouă luptă. Un adevăr evitat de medicul care s-a ocupat de Sabin după transferul la București avea să răsune chinuitor în urechile părinților. Din cauza hipoxiei severe (scăderea cantității de oxigen în țesuturi) creierul micuțului fusese afectat iremediabil. Diagnosticul final a fost Paralizie cerebrală – Tetrapareză spastică. Este o boală care îl împiedică să-și folosească mâinile, sa stea vertical sau să meargă și-l țintuiește într-un scaun cu rotile.
Au încetat să existe pentru ei
Nu pot fi descrise în cuvinte trăirile celor doi părinți aflați singuri în fața unui astfel de diagnostic, dar ni le putem imagina. Durere, panică, neputință, veșnicul și chinuitorul „de ce nouă?”. Din acea clipă toată viața celor doi părinți și toate deciziile pe care aveau să le ia au fost pentru Sabin. Au încetat să mai existe pentru ei și au început să existe doar pentru copilul lor. S-au mutat pentru 3 luni la București, în căutare de specialiști, terapii, păreri, iar mai apoi la Sibiu, unde locuiesc și astăzi. După mutatul în mai multe chirii, după ce mama s-a îmbolnăvit având 3 hernii de disc și pareză de nerv sciatic (ridica permanent scaunul greu al copilului) și după ce psihic erau la un pas de a ceda, au decis să vândă apartamentul din Călărași și să cumpere unul, la fel ca suprafață, dar dublu ca preț, aici, în Sibiu. Lupta lor continuă mai crâncenă și mai decisă. Mama are grijă de Sabin, iar tatăl lucrează pentru a-i întreține. După mai multe terapii încercate s-au oprit la Metoda ABR (Reabilitare Biomecanică Avansată), pe care o practică și astăzi și o vor mai practica mulți ani de acum în colo. Este singura care a dat rezultate vizibile. Metoda se practică în Belgia, iar părinții cu micuți în situația lui Sabin au reușit să-i aducă de două ori pe an în țară pe specialiști, pentru reducerea costurilor. Chiar și așa, ei plătesc 2.200 de euro în fiecare an pentru două sesiuni de evaluare și training, ca mai apoi, în următoarele luni să o poată face copilului. În paralel, părinții aplică și alte terapii, pentru ca rezultatele să fie cât mai bune.
Lupta o duce și Sabin
Sabin este acum un minunat copil, cu ochi mari, albaștri și zâmbet molipsitor, elev în clasa pregătitoare la Școala Gimnazială Nr. 21 din Sibiu. Când îl vezi, este imposibil să nu-ți dorești să-l faci fericit. A dus și el propria luptă până a ajuns aici, dar a meritat.
„Au fost momente când ne-am luptat și cu el pentru viața lui. Când a mai crescut și a început să-și conștientizeze neputința avea episoade de furie la adresa noastă, nu-și dorea să mai iasă din casă și, efectiv, refuza să mănânce. La grădiniță nu a fost integrat, iar respingerea educatoarei și a copiilor îl făcea depresiv și nu ne mai puteam înțelege cu el. Am fost la un pas să plecăm în Germania. Ne era foarte greu să-l vedem așa. Toată munca noastră din ultimii ani se dărma sub ochii noștri. Dar, într-o zi, s-a întâmplat un miracol”, povestește mama băiatului.
A ajuns la o grupă de grădiniță cu predare în limba germană, iar acolo un cadru didactic dedicat și cu suflet i-a arătat lui Sabin cum ar trebui iubiți, apreciați, înțeleși și sprijiniți copiii, iar băiatul a reacționat. Schimbarea lui a fost miraculoasă. A început să manânce, să fie vesel, să comunice, să ajute. A început să fie un copil ca toți ceilalți, iar în părinții lui a înflorit speranța. Povestea frumoasă continuă și la școală, cu o învățătoare pe care copilul o consideră înger și pe care o iubește mult. Colegii lui se întrec în a-i acorda atenția de care are atâta nevoie. Mama lui nu mai trebuie să stea în ore cu el, ci merge doar la pauze să-l scoată afară, la aer.
Nici noi nu putem renunța
Sabin poate fi și mai independent de atât. Terapiile și dedicarea părinților îl ajută să se simtă mai bine. De aceea, ar putea să meargă singur printre copii cu un cărucior cu antrenare manuală. Din păcate, nu i se potrivește orice model, ci unul cu ajustări. Este nevoie de un spătar mai înalt cu tetieră, mânere de sprijin, centuri de siguranță, frâne cu dublă comandă și opritor de picioare. Un astfel de cărucior costă între 2.000 și 4.000 de euro, dacă este nou și cu toate accesoriile. Cei doi părinți nu au aceste sume. În afară de cărucior, acești oameni au nevoie de bani pentru terapiile băiatului, care sunt multe și costisitoare. Pe internet îi puteți găsi blogul sabinionut.blogspot.ro. Acolo îi puteți citi povestea în amănunt, găsiți atașate toate documentele medicale și poze de la terapii. De asemenea, puteți dona cei 2% din impozit pentru ca acest copil frumos să crească puternic.
Putem fi și noi cei care îl ajutăm pe Sabin să se învârtă singur și să danseze, așa cum îi place lui, în lumea asta mare.
Dacă doriți să ajutați puteți dona în conturile deschise la Banca Transilvania
RO07BTRLRONCRT0203652001- cont pentru RON, Petculescu Sabin Ionut
RO54BTRLEURCRT0203652001- cont pentru EURO, Petculescu Sabin Ionut
Contul Asociației „Șansă pentru Sabin”: RO52BTRLRONCRT0209930001- cont în RON
