7.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

Facultatea de Drept a ULBS, din nou în doliu

Cele mai citite

Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu este, din nou, în doliu. Un alt mare profesor al instituției de învățământ a devenit înger, după plecarea la cele veșnice a fostului decan Ioan Santai, la mijlocul lunii septembrie.
În cursul zilei de ieri, ULBS a anunțat decesul prof. Doina Petică-Roman.
„Va rămâne în memoria și în sufletul nostru. Doamna profesor a fost printre cei care au așezat fundamentele Facultății de Drept din Sibiu și au reașezat instituția pe baze noi după 1989. A predat cu pasiune Dreptul finanțelor publice și Dreptul transporturilor, dar a transmis mai mult decât pagini de curs, a transmis lecții de viață. A iubit și a fost aproape de studenți din zeci de promoții, și a fost iubită și apreciată de ei”, este mesajul ULBS.
Doina Petică-Roman a fost prodecan al Facultății de Drept din Sibiu și prorector al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
„Ne rămâne amintirea doamnei profesor și ne rămân cărțile și studiile domniei sale. Un profesionist dedicat și un Om cald și generos. Dumnezeu să o odihnească în pacea și lumina Lui!”, transmit reprezentanții ULBS.
În 15 septembrie, un alt mare dascăl al Facultății de Drept s-a ridicat la ceruri. Ioan Santai a fost decan al Facultății de Drept din Sibiu între anii 1992 și 2000, într-o perioadă de transformări ale instituției.

Publicitate
Ultimele știri

Creștere foarte mare a tichetului pentru mașini electrice în Programul Rabla 2025

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a oferit în cursul zilei de miercuri informații despre programul „Rabla 2025”.Guvernul României continuă să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect