7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Facultatea de Științe Economice a împlinit 30 de ani. Cum au sărbătorit profesorii și studenții

Cele mai citite

La ULBS, este sărbătoare. Facultatea de Științe Economice a împlinit 30 de ani și a ales să își celebreze frumoasa vârstă printr-o gală aniversară. Comunitatea academică a economiștilor a sărbătorit, alături de partenerii din mediul de afaceri, cei trei decenii de învățământ superior economic la Sibiu într-un cadru festiv.
Fiind un moment de sărbătoare a trei decenii de activitate, s-au adresat mulțumiri celor care au contribuit la acest parcurs. Prof. univ. dr. DHC Dan Popescu, unul dintre cei trei fondatori ai Facultății de Științe Economice, fost prorector al ULBS și fost decan al Facultății de Științe, a rememorat modul în care au fost puse bazele acestei facultăți, realizând un scurt istoric al învățământului superior economic sibian. Alături de prof. univ. dr. DHC Dan Popescu, prof. emerit Ioan Cosmescu și prof. univ. dr. Ștefan Mârza (postmortem) au primit câte o plachetă în semn de recunoștință pentru contribuția la înființarea și dezvoltarea acestei instituții. S-au acordat distincții și mulțumiri și cadrelor didactice pensionate, simțind alături de aceștia emoțiile amintirilor din decursul carierei lor. Evenimentul a continuat cu prezentarea foștilor decani ai Facultății de Științe Economice: prof. univ. dr. Silviu Crișan (2002-2008), prof. univ. dr. Carmen Comaniciu (2008-2012), prof. univ. dr. Liviu Mihăescu (2012-2016), conf. univ. dr. Silvia Mărginean (2016-2020) și prof. univ. dr. habil. Cristina Tănăsescu (2020 – prezent). Din partea managementului Universității au vorbit prof. univ. dr. Andrei Terian Dan, prorectorul responsabil de cercetare, inovare și internaționalizare, și prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, președintele Senatului ULBS.
În a doua parte a evenimentului, a urmat un moment de recunoaștere și apreciere din partea comunității, prin reprezentanții facultăților de profil economic din toată țara (prof. univ. dr. habil. Marius Dan Gavriletea – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Business, prof. univ. dr. Cristinel Constantin – Universitatea „Transilvania” din Brașov, Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, prof. univ. dr. Dan Ioan Topor – Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. habil. Alexandra Horobeț – Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, prof. univ. dr. Gabriela Dobrotă – Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, conf. univ. dr. Daniel Ștefan – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Facultatea de Economie și Drept, conf. univ. dr. Dumitru Iancu – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice și Administrative) și partenerii educaționali din mediul de afaceri (Andrei Luca – Employer Branding și Communication Specialist în cadrul Continental Automotive Systems, Astrid Cristine Ruja – director agenție la sucursala OTP Bank Cioran din Sibiu, Mihai Balaban – CEO al UNIMAT, Simona Budică – HR în cadrul Marquardt Schaltsysteme S.C.S., Katharina Bota – Head of Operations pentru România și Republica Cehă în cadrul BearingPoint și Lenuța Matei – manager agenție UniCredit Bank Sibiu).
2.400 de studenți economiști, în prezent
Facultatea de Științe Economice este o facultate “tânără”, modernă și competitivă, care își propune să ofere studenților, profesorilor și comunității un mediu de învățare, predare și cercetare de înaltă calitate. Începuturile învățământului economic la Sibiu le regăsim în anul 1991, atunci când au fost puse bazele specializării Turism și Servicii. În prezent, Facultatea de Științe Economice, parte integrantă a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, numără 2.400 de studenți, dintre care 1600 la învățământul de zi. Cele șapte programe de licență (Business Administration; Business Informatics – specializarea autorizată cf. H.C. ARACIS 31.03.2022, în așteptarea completării H.G. privind aprobarea nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare 2022-2023; Contabilitate și Informatică de Gestiune; Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor; Finanțe-Bănci; Management; Marketing), cinci programe de masterat (Administrarea afacerilor în turism și servicii; Expertiză contabilă și audit; Finanțe; Master in Business Management; Strategii și politici de management și marketing ale firmei) și cele 4 domenii de doctorat (Cibernetică și statistică, Economie, Finanțe, Management) formează o ofertă educațională diversă și echilibrată, care asigură facultății o poziție competitivă foarte bună în rândul facultăților de profil din România.
“După 30 de ani de învățământ superior economic la Sibiu, Facultatea de Științe Economice – ULBS se poziționează în topul celor mai bune facultăți în domeniul economic din România, conform ranking-urilor internaționale. Această recunoaștere a valorii învățământului superior economic din Sibiu este rezultatul unei activități permanente de dezvoltare și consolidare, la care au participat – în egală măsură – studenți, absolvenți, profesori, parteneri instituționali și companii, dar și un context favorabil de management și administrativ în cadrul universității noastre. Acest fapt ne onorează și ne responsabilizează pentru a construi mai departe istoria de succes a Facultății de Științe Economice. Pentru că suntem ceea ce facem în mod repetat, excelența nu este un act, este un obicei. Vivat, crescat, floreat, Facultatea de Științe Economice, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu!” a declarat decanul facultății, prof. univ. dr. habil. Cristina Tănăsescu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu au strălucit la „Crosul Unirii” din Alba Iulia

La cea de-a 55-a ediție a „Crosului Unirii”, eveniment tradițional organizat de Ziua Națională a României la Alba Iulia,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect