Fiica lui Valentin Popa, ministrul Educaţiei, a fost admisă la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu media 9.48, pe un loc bugetat. Teodora Popa este, potrivit listelor ULBS, cea de-a 15-a medie la specializarea Medicină.
Tânăra a susţinut examen scris pentru a intra la Medicină în Sibiu.
Potrivit ULBS, au fost, în medie, patru candidaţi pe un loc, la Facultatea de Medicină.
Teodora a susţinut examen şi la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, unde a obţinut 7.47, fiind declarată respinsă.
″La examenul de admitere la Medicină din Cluj a avut o zi mai puţin fastă. Poate din cauza presiunii examenului şi presiunii externe, dar fiica mea, anterior acestui examen, a susţinut şi examen de admitere la Medicină Veterinară la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, unde a fost admisă pe loc bugetat, cu media 9.16, iar apoi a susţinut şi examenul de admitere la Medicină Generală la Facultatea de Medicină a Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, unde, cu media 9,48, a obţinut un loc bugetat, deşi au fost mai mult de 10 concurenţi pe un loc”, a spus Valentin Popa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Teodora Popa este absolventă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava şi a obţinut la examenul naţional de Bacalaureat nota 8.85 la Limba și Literatura Română, 9.55 la Matematică și 9.40 la Chimie.
Foto: Facebook