-3.7 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

FOTO: Echipa de film a Școlii Naționale de Gaz Mediaș, locul I la Festivalul Internațional de book-trailere „Boovie”

Cele mai citite

Performanță remarcabilă pentru echipa de film „The Dreamers” a Colegiului Școala Națională de Gaz din Mediaș.

Echipa a reușit o performanță foarte bună la Festivalul Internațional de book-trailere ,,Boovie”. Elevii colegiului au obținut Premiul I la secțiunea liceu, cu book-trailerul realizat la cartea „Sfârșitul șoaptelor – Decembrie 1989”.

Concursul a fost organizat sub tutela Ministerului Educației Naționale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar județean Brașov.

La competiție au fost prezente peste 500 de echipe din țară și străinătate.

„Mulțumim pentru susținere tuturor celor care au făcut posibil ca acești copii minunați să fie prezenți la Brașov, părinților și celor apropiați.

Mulțumiri speciale Primăria Municipiului Mediaș și domnului primar Gheorghe Roman pentru tot sprijinul acordat. Performanțele noastre sunt, implicit, și ale comunității medieșene.

FELICITĂRI copii, felicitări doamnelor profesoare Maria Radu și Cristina Pustai pentru implicare și profesionalism”, este mesajul transmis de Colegiul Școala Națională de Gaz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a...

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect