La mijlocul acestei săptămâni, Liceul Teoretic “Axente Sever” a participat la a treia ediție a Campionatului European de Șah Online, competiție organizată de Federația Europeană de Șah și de Federația Internațională Școlară de Șah. La această competiție s-au înscris 27 de echipe din România, Rusia, Republica Moldova, Estonia, Muntenegru sau Israel.
Activitatea s-a desfășurat într-unul din cabinetele de informatică ale unității medieșene de învățământ, cu participarea a doi elevi ai liceului. Este vorba de Andreea Armean din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză și de Dennis Stoica din clasa a IX-a Matematică Informatică.
În afara celor doi elevi au existat doi participanți de la școli gimnaziale, printre cei mai buni șahiști ai Mediașului la categoria lor de vârstă. Aceștia sunt Ștefania Czika de la Școala Gimnazială “Hermann Oberth” și Adrian Mihăilă de la Școala Gimnazială “George Popa”. Cei patru șahiști au fost îndrumați de către profesorii Miredda Câmpean și Emil Deliman.
Este pentru a doua oară consecutiv când Liceul Teoretic “Axente Sever” participă la Campionatul European de Șah Online, după ce in 2018 alți practicanți ai sportului minții și-au testat abilitățile cu elevi din celelalte țări participante. Axentiștii își propun să-și dezvolte abilitățile și viteza de reacție în domeniul sportului minții și să participe la cât mai multe asemenea competiții.