Cu câteva zile înainte de deschiderea unui nou an școlar, prefectul județului Sibiu a continuat acțiunea de verificare a școlilor.
Prefectul Maria Minea și inspectorul școlar general Emilian Novac au verificat, ieri, stadiul lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare în clădirile unităților de învățământ din comunele Mihăileni și Iacobeni.
Împreună cu primarul comunei Mihăileni, Ioan Schiau, și cel al comunei Icobeni, Vasile-Ioan Cori, precum și cu directorii școlilor, au vizitat toate imobilele care își vor deschide porțile pentru elevi în 9 septembrie.
Toate grupurile sanitare sunt deja gata în școlile din Metiș (Mihăileni), Stejărișu, Noiștat și Iacobeni, urmând să devină funcționale imediat ce vor fi racordate la rețeaua de canalizare, care este în curs de finalizare. În școala primară din satul Netuș, se lucrează, încă, la construcția grupului sanitar, execuția urmând se se încheie la sfârșitul lunii septembrie. Fondurile necesare tuturor lucrărilor au fost alocate de Ministerul Educației Naționale.
“Prefectul Maria Minea a apreciat eforturile autorităților locale și ale directorilor de școli pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea actului educațional în noul an școlar. De asemenea, în cele două comune vizitate ieri, transportul elevilor cu microbuzele școlare este asigurat”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.