4.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

FOTO – Sute de elevi din Mediaș, la Dance for Kindness 2019

Cele mai citite

Aproximativ 400 de elevi ai Școlii Gimnaziale “Hermann Oberth” din Mediaș, au participat, sâmbătă dimineața, la ediția 2019 a Dance for Kindness.
Astfel, și în acest an, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” a reușit să organizeze a patra ediție a evenimentului „Dance for Kindness”, o pledoarie prin dans pentru bunătate, gentilețe, amabilitate, bunăvoință și prietenie. Evenimentul s-a desfășurat pe terenurile Clubului Sportiv Școlar Mediaș, unde au fost prezenți într-un număr mare și părinții elevilor.
Pe lângă bunătatea umană, mesajul transmis în acest an la Dance For Kindness a fost și unul de bunătate față de natură, cunoscute fiind problemele grave de mediu din întreaga lume.
Manifestarea de sâmbătă s-a desfășurat în sute de orașe din mai multe țări din întreaga lume, coregrafia și muzica fiind special alese pentru acest eveniment, la care au participat aproximativ 120.000 de dansatori voluntari de pe întreg mapamondul.
Evenimentul a fost compus dintr-un Freezmob ce a sugerat bunătatea, prietenia și toleranța, precum și un Flashmob, ce a redat ideea de reușită prin bunătate, armonie și unitate.


 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Avertisment transmis de Salvamont Sibiu

Serviciul Salvamont Sibiu a transmis o avertizare privind riscul crescut de producere a unor avalanșe în Munții Făgăraș.Conform avertizărilor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect