Vacanța de două săptămâni, stabilită de autorități pentru toți elevii din unitățile de învățământ, se apropie de final. Luni, 8 noiembrie, aceștia se vor întoarce în bănci. Reluarea cursurilor cu prezență fizică va depinde, însă, de gradul de vaccinare a personalului școlii, a anunțat, joi seară, Klaus Iohannis, președintele României.
Șeful statului a preecizat că mâine cele două ministere, respectiv al Sănătății și Educației, vor discuta și vor emite ordinul comun ce va clarifica aceste chestiuni.
„La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare. La sfârșitul acestei săptămâni, vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare a personalului școlii. Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a declarat Iohannis.
Acesta a subliniat, în această seară, că vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie.
„Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare”, a conchis Iohannis.
Toți elevii au avut vacanță două săptămâni, începând cu 25 octombrie, din cauza creșterii ratei de infectare cu COVID-19 la nivel național.




