Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care se majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa de urgenţă modifică şi completează în acest sens Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011.
„Actul normativ modifică cadrul legal privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, se majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu”, precizează sursa citată.
Pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei pentru distanta de până la 3 kilometri. Pentru distanţele ce depăşesc această valoare, suma se va suplimenta cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.
În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor emise de operatorii de transport, mai menţionează Guvernul.
De asemenea, în situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.
Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi cea de domiciliu pentru patru călătorii dus-întors/lună, precum şi pentru o călătorie dus-întors efectuată în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se va face pe baza documentelor de transport.
Totodată, prin actul normativ se stabileşte cadrul legal pentru a permite autorităţilor locale să susţină transportul şcolar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învăţământului preuniversitar: primar, gimnazial şi liceal.
Finanţarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale, transmite Executivul. (AGERPRES)