Vineri, 15 aprilie, de la ora 10:00, la Sala Thalia a avut loc Festivalul Concurs de Dans „Împreună prin Artă”. Originalitatea acestui festival o constituie faptul că în cadrul său concurează copii atât de la școli normale, cât și din școli pentru copii cu nevoi speciale. 16 școli din județul Sibiu și din țară s-au înscris în acest an. „ Acesta este și motivul pentru care se numește Festivalul „Împreună prin artă”, pentru că așa l-am gândit, începând cu realizarea primei ediții, ca acești copii să fie împreună. Și cei cu probleme sunt copii și, la fel ca ceilalți, reușesc să facă lucruri foarte frumoase. Mare parte dintre formațiile de dans sunt constituite din copii cu dizabilități, atât cu deficiențe de auz, cât și cu dizabilități motorii, neuromotorii”, spune Oana Beșta, unul dintre organizatori și reprezentant al juriului. Astfel, au fost copii de la școlile din Iași, Suceava, Craiova și Junii de la Bahnea, din județul Mureș. Din județul Sibiu, au fost copii din Roșia, Cârțișoara, Sibiu, Șura Mică, Nou, Cisnădie sau Agnita. În programul festivalului au fost 25 de dansuri evaluate de un juriu format din profesori și inspectori școlari. Zeci de copii însuflețiți de spiritul dansului au urcat pe scenă și au încântat audiența cu performanțele lor.
Festivalul a fost organizat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Sibiu, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu și al Direcţiei Judeţene de Tineret și Sport. În finalul concursului, cât timp s-a jurizat, a avut loc un spectacol al copiilor de la Brukenthal, îndrumați de prof. Cosmin Diaconescu.
Publicitate








