17.3 C
Sibiu
miercuri, iulie 3, 2024

Încep simulările la BAC: Peste 3.000 de elevi din Sibiu, înscriși la examen

Publicitate

Cele mai citite

3.017 elevi din județul Sibiu sunt înscriși în acest an la examenul de Bacalaureat. Simulările examenului vor debuta luni, 28 martie, la ora 9, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
2.737 de elevi de clasa a XII-a de la forma de învățământ la zi, 177 de la frecvență redusă – clasa a XIII-a și 103 de la seral – clasa a XIII-a sunt înscriși, în acest an, la examenul de Bacalaureat. Probele vor debuta la începutul săptămânii viitoare, cu examenul la Română. Conform calendarului Ministerului Educației, proba va fi urmată de cea obligatorie a profilului în 29 martie, proba la alegere în funcție de specializare – 30 martie și cea la Limba și literatura maternă, în 31 martie.
Rezultatele vor fi afișate în 14 aprilie și, conform Ministerului, ele nu pot fi contestate.
În zilele de defășurare a probelor scrise, accesul elevilor care vor participa la simulare este permis până la ora 8.30. Probele se vor desfășura în intervalul orar 9 – 12. „Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât colectivele de elevi să nu fie amestecate. Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2022 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Acestea sunt comunicate doar elevilor și sunt analizate la nivelul fiecărei clase prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la probele scrise ale simunării examenului de Bacalaureat 2022 pot fi trecute în catalog”, explică prof. Gheorghe Bîrză, inspector școlar general adjunct al IȘJ Sibiu și președinte al Comisiei Județene de Bacalaureat.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: S-a terminat visul frumos. Olanda învinge România cu 3-0 și merge în sferturile Campionatului European

România a părăsit Campionatul European marți seara, în faza optimilor de finală, după ce a fost învinsă cu 3-0...

Știri pe același subiect