O serie de programe Erasmus s-au desfășurat în ultimii ani în cadrul Colegiului Tehnic Cibinium. Acestea au fost derulate de profesoarele Maria Peană și Ioana Birk, alături de directoarea Mona Constanța Ciubotaru. Este vorba despre proiectul internațional VETBUS (Vocational Education Training), proiect aprobat de Comisia Europeană și avându-i alături pe profesorii din Norvegia, Spania, Italia și Polonia. Obiectivul acestui parteneriat a vizat îmbunătățirea ghidării în găsirea celor mai potrivite opțiuni în alegerea viitoarei cariere.
„Au fost implicați în procesul de învățământ mai mulți agenți economici, din diverse companii, atât din țară cât și din străinătate, precum și părinți ai elevilor, cu scopul de a găsi noi oportunități și locuri de muncă pentru absolvenții liceului nostru”, a afirmat directorul Mona Constanța Ciubotaru, prof. responsabil al acestui proiect.
În prezent, colegiul Cibinium este implicat într-un alt parteneriat Erasmus+, HITMOB-4R (Handicap, Inclusion et Tutorat). Proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană și se desfășoară în perioada 2018 – 2020. Acest parteneriat are alături școli participante din Franța, Grecia și Polonia, din fiecare țară fiind implicate două instituții școlare din care fac parte mai mulți profesori și elevi.
Obiectivul acestui proiect vizează integrarea și incluziunea copiilor cu disabilități în învățământul de masă. A fost efectuată deja prima vizită in Paris, alături de elevii participanți si de profesorii însoțitori, iar următoarea mobilitate va avea loc în luna mai, în România, la Sibiu.
„Acest parteneriat facilitează totodată asigurarea unor condiţii de viaţă corespunzătoare pentru elevii cu nevoi speciale, acceptarea acestora în cadrul societăţii sau comunităţii din care fac parte, fiindu-le asigurate aceleaşi drepturi, responsabilităţi şi posibilităţi de acces la serviciile comunitare (medicale, publice, educaţionale, profesionale, de timp liber etc.) ca şi celorlalţi membrii ai societăţii, în scopul dezvoltării şi valorificării optime a potenţialului de care acești elevi dispun”, spune Maria Peană, prof. responsabil al acestui proiect.
Programele Erasmus+ își propun să contribuie la îndeplinirea obiectivelor srategice pentru creștere economică, locuri de muncă, echitate socială și incluziune, precum și ale cadrului strategic pentru educație și formare. Aceste programe urmăresc, de asemenea, să promoveze dezvoltarea durabilă a partenerilor din domeniul învățământului și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategiei UE pentru tineret. Ele abordează diverse tematici, printre care sprijinirea inovării, cooperării și reformei.
Rezultatele obținute în urma implementării programului Erasmus+ pot fi consultate în rapoarte și culegeri statistice, dar și pe Platforma de prezentare a rezultatelor proiectelor Erasmus+. Acestea oferă informații în legătură cu majoritatea inițiativelor finanțate și prezintă bune practici și povești de succes.