-2.6 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Lecții din dronă: profesorii sunt așteptați să participe la proiectul „Educație la Înălțime”

Cele mai citite

Proiectul național Educație la Înălțime, care se bazează pe transmiterea de lecții cu ajutorul dronelor, revine din toamna acestui an. Organizatorii caută în prezent profesori care vor să facă parte din acest proiect.

Profesorii care își doresc să facă parte din proiectul „Educație la Înălțime” își pot depune dosarul pentru a se număra printre cei care vor folosi tehnolgiile moderne în procesul de predare. Cei care vor fi selectați să participe la proiect vor fi co-creatori și gazde pentru lecțiile transmise în direct cu drona. Lecțiile din noul sezon vor fi de cel puțin 10 și se vor desfășura pe parcursul a patru luni, din septembrie până în decembrie 2021.

Pentru a fi acceptați, profesorii trebuie să îndeplinească anumite cerințe. În primul rând trebuie să trimită un video de 3 minute cu prezentarea unei părți dintr-o lecție, indiferent de domeniu. Ceea ce își doresc organizatorii să vadă este modul în care ar putea aceștia să prezinte materia din cadrul proiectului, diferit de perspectiva clasică. De asemenea, aceștia trebuie să trimită un link către un proiect în care s-au implicat până acum sau un link al portofoliului cu activitățile profesionale. Pe lângă acestea, mai trebuie să redacteze un text de 150 de cuvinte în care să răspundă întrebării ,,Ce vă motivează să fiți gazdă pentru o lecție Educație la înălțime?”. Profesorii selectați vor avea parte de un training înaintea filmării celor 10 episoade, pentru a fi cât mai pregătiți.

,,Invit profesorii din toată România să formăm o comunitate de profesori Educație la Înălțime care aduc în clasele elevilor învățarea conectată la viață reală. Vă îndemn să-i motivăm și provocăm pe elevi prin noi experiențe de învățare și reflecție asupra celor învățate. Experiența de lucru cu echipa Educație la Înălțime, de realizare și prezentare a lecțiilor este fabuloasă: aduce provocări legate de lucru în echipă, noi abordări educaționale, tehnice și de public speaking”, a declarat Irina Constantinescu profesoară de geografie la Eco-școala din Cândești Vale, județul Dâmbovița și coordonatoarea profesorilor-creatori din proiectul Educație la Înălțime.

Elevii care își doresc să vizualizeze filmulețele vor avea parte de lecții filmate cu drona într-un mod unic. Acestea vor putea fi urmărite live din diferite regiuni ale României, iar conținutul este gratuit oricărei școli din țară.

Mai multe detalii despre concurs se pot găsi accesând site-ul proiectului.

Publicitate
Ultimele știri

România are printre cele mai ieftine ouă din UE, la poarta fermei

România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect