Compania Marquardt Sibiu s-a alăturat sponsorilor cele două echipe de liceeni sibieni care au obținut calificarea în turneul final al concursul internațional de robotică Zero Robotics High School, organizat de Massachusetts Institute of Technology în parteneriat cu NASA și ESA (European Space Agency).
În luna decembrie Marquardt a decis să sprijine echipa Quaternion, formată din liceeni de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr. A doua cerere a venit de la echipa Valak, a liceenilor de la Liceul Octavian Goga.
Pentru a putea participa la turneul final, fiecare echipă are nevoie de 20-22.000 euro așa că liceenii au solicitat sponsorizări, care au fost foarte bine primite de comunitatea locală: autoritățile locale, companiile și diverși donatori privați au contribuit cu sume importante.
Marquardt Sibiu are o tradiție puternică în sponsorizarea echipelor de robotică, susținând în ultimii 5 ani participarea echipelor studențești de la Facultatea de Inginerie Sibiu la Campionatul Național Studențesc de Robotică RObotX, la competițiile organizate de alte centre universitare și la Campionatul European de Robotică EUrobot. Marquardt nu se limitează la sponsorizarea echipelor, ci sprijină și direct învățămîntul superior în domeniile Mecatronicii, Roboticii și IT prin renovarea și dotarea cu aparatură a laboratoarelor de la Facultatea de Inginerie. Mai mult decât atât, prin oferta de locuri de muncă specializate, Marquardt le dă liceenilor și studenților și garanția că-și vor putea folosi cunoștințele deosebite mai apoi în viața profesională.
„Zero Robotics High School Tournament” este o competiție internațională de programare robotică, în care roboții sunt reprezentați de mini-sateliți SPHERES (Synchronized Position Hold Engage and Reorient Experimental Satellites). După fazele eliminatorii parcurse deja, echipele de liceeni își vor putea folosi softul creat pentru acționarea sateliților robotizați, care evoluează în imponderabilitate, în interiorul Stației Spațiale Internaționale. Programele liceenilor controlează viteza roboților, rotația și direcția lor de deplasare. În funcție de tema probei, elevii trebuie să își programeze sateliții pentru atingerea unor puncte fixe, navigarea în jurul obstacolelor, ridicarea unor obiecte, etc.