Pentru că mai este foarte puțin timp până la începerea noului an şcolar, membrii Crucii Roşii Mediaş, au lansat campania socială devenită deja tradițională derulată în ultimii ani intitulată “Donează un ghiozdan”.
Fiecare medieşean poate dona rechizite, ghiozdane, hăinuțe, încălțăminte sau alte lucruri necesare unui elev la început de an școlar, scopul declarat fiind acela de a veni în sprijinul copiilor care provin din familii cu dificultăți materiale, din municipiul Mediaş. Apelul organizatorilor campaniei este ca îmbrăcămintea și încălțămintea să fie noi. Campania se va desfășura din 1 până în 11 septembrie.
Persoanele care vor să doneze diferite lucruri pentru ca și copiii care provin din familii aflate în dificultate să înceapă școala sunt așteptate la sediul Crucii Roșii Mediaș din Piața Regele Ferdinand I numărul 15, în curtea Traube, în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 9 și 12. Persoană de contact este Rodica Șuteu, telefon 0740.617.043. Anul trecut, în urma campaniei organizate de către Crucea Roșie subfiliala Mediaș, zeci de copii cu posibilităţi materiale reduse, au primit un ghiozdan plin cu rechizite și alte lucruri necesare la început de an școlar.