Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, îi solicită premierului Ludovic Orban demiterea preşedintelui Oficiului Naţional de Achiziţii Centralizate, Cornelia Nagy, după ce a luat act de rezultatul „dezamăgitor” al stadiului licitaţiei privind achiziţia de dispozitive electronice cu conexiune la Internet.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a luat act de rezultatul dezamăgitor al stadiului licitaţiei privind achiziţia de dispozitive electronice cu conexiune la Internet, organizată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC). Ministerul a început demersurile pentru achiziţionarea celor 250.000 de dispozitive electronice încă din data de 7 mai, când a fost alocată prin Hotărâre de Guvern suma de 150 de milioane de lei. Toate instituţiile implicate, inclusiv Oficiul Naţional al Achiziţiilor Centralizate, şi-au luat angajamentul să încheie, în termenii agreaţi, toate procedurile, astfel încât dispozitivele să fie, în prima zi de şcoală, la dispoziţia elevilor.
Deşi au beneficiat de tot sprijinul MEC în toată această perioadă, oficialii ONAC au refuzat să fie cooperanţi şi proactivi în identificarea de soluţii rapide, dovadă fiind rezultatul catastrofal al acestui întreg proces. Mai grav, ONAC nu a informat în timp util MEC cu privire la stadiul licitaţiei, deşi au existat nenumărate solicitări zilnice privind acest subiect”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis luni AGERPRES.
În context, ministrul Monica Anisie consideră „inacceptabil rezultatul dezastruos al licitaţiei, după atâtea luni în care toate instituţiile implicate, mai puţin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată la termenele stabilite”.
„Cei care vor avea de suferit de pe urma incompetenţei oficialilor ONAC sunt elevii, profesorii şi părinţii. Din aceste considerente, solicit premierului României, domnul Ludovic Orban, demiterea preşedintelui ONAC, Cornelia Nagy, şi doresc reluarea, în regim de maximă urgenţă, a procedurilor de licitaţie”, afirmă Anisie, citată în comunicat. (AGERPRES)