14.1 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

UPDATE/Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu vine mâine la Sibiu

Cele mai citite

UPDATE: Programul Ministrului Educației a suferit o serie de modificări, anunță Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt IȘJ Sibiu. Astfel, întâlnirea cu directorii unităților de învățământ va avea loc la ora 10:00, la aula Avram Iancu, din cadrul Facultății de Istorie, de pe Bulevardul Victoriei 5 – 7, iar în jur de 11:00, 11:30 va ajunge la Colegiul Național „Octavian Goga”.
Știre inițială: Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu vine mâine, 24 mai, într-o vizită de lucru la Sibiu. Aceasta va vizita câteva unități educaționale din municipiul Sibiu și din județ și va participa la o ședință cu toți directorii de instituții de învățământ pentru a discuta proiectul „Educația ne unește. Viziune asupra viitorului educației în România”.
Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, ministrul va fi în jurul orei 10:00 într-o vizită la Colegiul Național „Octavian Goga„, la oa 11:00 urmează ședința cu directorii în aula Facultății de Medicină, iar după ora 14:00 va pleca într-o vizită în nordul județului, în localitățile Dumbrăveni și Laslea.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect