5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Monica Munteanu, șeful IȘJ Sibiu, mesaj pentru profesori: „Nu uitați să vă bucurați alături de elevii voștri!”

Cele mai citite

Prof. Monica – Adriana Munteanu, inspector școlar general în cadrul IȘJ Sibiu, a transmis un mesaj adresat profesorilor, la final de an. Aceasta le-a făcut și câteva sugestii care să îi ajute în demersul lor educațional.

 

„Știu că mulți dintre dumneavoastră, acolo unde profesați, faceți eforturi pentru ca procesul instructiv-educativ, desfășurat în scenariul roșu, să fie funcțional. Știu că lucrați intes și cu sârguință ca să puneți la locul lui fiecare element din puzzle-ul care înseamnă comunitatea unei școli: elevi – profesori – părinți – Autorități locale / Autorități județene. Desigur că nu este ușor, dar nu este imposibil! Și acest lucru dumneavoastră l-ați demonstrat în toată această perioadă atipică. Știu că sunteți mereu preocupați de rezultatele activităților didactice, că uneori sunteți obosiți, sau că alteori sunteți dezorientați ori demotivați, dar sunt încredințată că deși vă căutați resurse și în afara dumneavoastră, nu veți uita niciodată că toate abilitățile și toată reziliența de care aveți nevoie pentru a manageria această criză, vin din interior! Mai știu și că de multe ori vă gândiți cum să vă gestionați emoțiile și propriile trăiri. DA, aveți nevoie de competențe manageriale! Asta înseamnă că mai mult ca oricând aveți nevoie să demonstrați abilități și atitudini de management – focalizate pe îndeplinirea obiectivelor și a măsurilor de intervenție, dar și de abilități din zona de leadership – focalizarea pe relațiile umane”, a spus Munteanu.

Șeful IȘJ Sibiu a mai declarat că e nevoie de rigoare, de disciplină și de fermitate pentru a păstra regulile, pentru a menține organizarea orei de curs, dar este necesară și implicarea, acea voință de „hai să facem lucrurile împreună”, cu înțelegere, cu empatie și cu sprijin moral.

„Disciplina, consecvența, perseverența, observăm că le lipsește copiilor tot mai mult! Perioada destul de lungă de funcționare a școlilor în scenariu roșu, cât și venirea anotimpului rece, pot să erodeze mult entuziasmul celor care și-au spus că pot și sunt în stare să treacă cu bine peste această perioadă pandemică. Sunt cercetări care arată că oamenii pot experimenta „depresia de iarnă” din cauza accesului scăzut la lumina soarelui, la plimbările în aer liber, la interacțiunea umană… Dar ce se întâmplă când această stare este amplificată de statul mult timp în fața ecranelor TV sau de utilizarea îndelungată a tabletei, a calculatorului? Putem afirma că dacă nouă ne scade entuziasmul, ar putea să scadă și entuziasmul copiilor / elevilor noștri? Ce putem face?”, a adăugat inspectorul școlar general.

Recomandările lui Munteanu pentru cadrele didactice sunt:
1. Apreciați permanent munca elevilor. Progresul e mult mai important decât un rezultat de moment. Efortul pe care ei îl depun în mod constant va conduce la formarea perseverenței și a consecvenței acestora.
2. Urmăriți expresia feței voastre! Nu uitați că cea mai mare parte a mesajului transmis copiilor este dat de non-verbalul nostru! Și nu-i așa că noi nu dorim să demotivăm elevii?
3. Nu uitați să vă bucurați alături de elevii voștri! Totdeauna avem obiective de urmărit, dar poate suntem pur și simplu într-o dispoziție proastă și astfel uităm să ne bucurăm! Așa că e posibil să reacționăm cu indiferență la faptul că ei au reușit să facă o temă bună sau au citit ceva în plus. Când se întâmplă acest lucru, un copil ajunge la concluzia că ceea ce tocmai a realizat nu este valoros și s-ar putea să-și abandoneze proiectul!
4. Exersați împreună cu elevii o listă a lui „NU-I BAI”. O listă cu ce nu e important să fac azi, mă va ajuta mult mai repede să găsesc trei obiective majore pe care să le urmăresc, atunci când îmi fac un plan de lucru. Asta o pot învăța și copiii foarte repede.
5. Realizați că „doi” e mai mult decât „unu”! A accepta că avem limite și că putem cere ajutor altuia atunci când suntem în impas, se poate transforma într-o rampă de lansare pentru dezvoltarea noastră. Acest lucru îl pot face și copiii!
6. Practicați parabola „broscuței surde” care a reușit să escaladeze un stâlp de curent electric pentru că nu a auzit comentariile celor de pe margini! Prefaceți-vă surzi și orbi la comentariile unora care nu pot/ nu vor/ nu știu să investească încredere în ideile și puterea voastră de muncă! Investiți încredere în ceea ce întreprindeți!
7. Eșecul face parte din reușită! Îi vom învăța repede pe elevi să accepte acest lucru dacă și noi acceptăm. Se vor axa atunci pe întrebări, pe găsirea de soluții. Va crește reziliența și disciplina în muncă.
8. Practicați procrastinarea! Învățați-i pe elevi că amânarea satisfacerii unor dorințe, nevoi de moment sau obținerea unor rezultate imediate este în favoarea creșterii gradului de reziliență, dar și a stimei de sine. Aceasta le întărește caracterul.
9. Livrați calitate și bunătate, la timp și responsabil! Copiii vor sesiza aceste lucruri și vă vor „copia” repede.
10. Luați decizii informate. Învățați să vă informați din surse autorizate și specializate. Face-book-ul NU este una dintre aceste surse.
11. Vizualizați-vă viitorul profesional pe termen lung și rămâneți consecvenți obiectivului urmărit. Viața nu e grea! Viața nu este ușoară! Viața este un parcurs! Transmiteți-le și elevilor acestă constatare.
12. Creșteți organic și nu ardeți etape determinante. Construiți propria carieră pas cu pas și fiți un bun exemplu pentru elevii voștri! Învățați-i că o carieră independentă, la un moment dat, este dependentă de resursele familiei, dar coduce la o siguranță de viață și la o evoluție structurată pe propriile decizii.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect