7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Noile resurse și metode educaţionale, discutate de consilierii școlari din Sibiu

Cele mai citite

Consilierii școlari din Sibiu au participat vineri, 24 aprilie, la un seminar online de evaluare-informare. Evenimentul a fost organizat de „Lions Quest Romania” și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu.
Ȋn cadrul seminarului, au fost prezentate noile resurse educaţionale ale programului Lions Quest: modulele “Abilităţi pentru Dezvoltare” (învăţământ primar) şi “Abilităţi pentru Acţiune” (învăţământ liceal). Tot vineri, au fost discutate resursele educaţionale elaborate de Fundaţia Internaţională a Cluburilor “Lions” și destinate educatorilor pentru a fi utilizate şi în învățarea la distanță.
“Procesul didactic a depășit limitele fizice spațiale ale şcolilor noastre, în aceste momente dificile pentru toţi, și am reușit să ne reinventăm, așadar am demonstrat împreună, adaptabilitate și solidaritate în inovație, pentru ca învătarea să poată continua, chiar și la distanță. Am învățat cu toții din această experiență, atât despre utilizarea instrumentelor pedagogice online, cât și despre motivația datorită căreia educația îmbracă forme noi. Ȋmpreună, încercăm să creăm un mediu al normalității în timp ce trăim această nouă normalitate temporară. Părinții, profesorii și educatorii caută activități care să ajute la implicarea și susținerea copiilor, la reducerea stresului în aceste momente dificile”, a spus Marin Florin Ilieș, directorul programului “Lions Quest Romania”.
 

Foto: pagina oficială de Facebook a CJRAE Sibiu

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Lâna ca tradiție europeană. Județul Sibiu, prezent la întâlnirea COMMHERITOUR din Slovenia

În perioada 3–6 noiembrie 2025, reprezentanți ai proiectului „COMMHERITOUR – Community-based models for sustainable valorisation of cultural heritage crafts...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect