Opt elevi din județul Sibiu au obținut, anul acesta, media 10 la examenul de Evaluare Națională, înainte de contestații. Este cel mai mare număr de medii de 10 obținut în județ, în ultimii cinci ani, motiv pentru care am decis să-i contactăm pe cei opt, pentru a afla cât de dificil a fost drumul până aici, care au fost provocările anilor de școală și ce gânduri vor ei să transmită celor ce vin din urmă. Citiți fiecare mesaj în parte și vedeți ce-i unește, ce-i desparte și ce i-a ajutat să fie cei mai buni. Au muncit mult, au perseverat, au făcut sacrificii și au reușit. Acești copii și toți cei care i-au susținut merită, ca de fiecare dată, respectul nostru. Noi îi felicităm pe toți copiii de clasa a VIII-a care au susținut acest examen, iar pe cei opt i-am ales ambasadori ai generației lor.
Andreea Maria Vlad (Colegiul Teoretic „ Constantin Noica”): Am experimentat în acești opt ani de școală momente de tot felul, însă, probabil cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să am încredere în mine. Totuși, când mă gandesc care au fost „provocările cele mai mari” în evoluția mea nu mă gândesc la teste, teze sau examene, ci la mine, provocarea de a mă autodepăși și la oamenii din jurul meu. Am cunoscut oameni care ar fi dat orice sa mă vadă la pământ, dar am reușit să îi înfrunt cu ajutorul celor care mi-au fost mereu alături. Vorbesc despre adevărații dascăli pe care i-am descoperit pe parcursul acestor ani, de părinții mei și, uneori, chiar și prietenii. Despre școală și sistemul nostru de învățământ nu pot spune că este întocmai al nostru. Ni se impun reguli pe care trebuie să le respectăm cu strictețe și astfel nu mai putem fi noi înșine. De multe ori talente deosebite sunt umbrite de așa-zisele defecte și incapabilități. Așadar, dragi colegi, îndrăzniți să fiți originali, dați tot ceea ce e mai bun din voi, dar doar atunci când trebuie, căci de multe ori în drumul unui elev apar piedici care trebuie depășite fără efort. Iar dumneavoastră, domnilor profesorilor, nu retezați aripile elevilor, păstrați mereu în suflet plăcerea de a fi înconjurați de copii și, atunci când trebuie, încercați să fiți mai mult decât „profesori””.
Andrei Sas (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”): „Cea mai mare provocare a fost munca depusă în decursul acestui an, care m-a ajutat să ajung la această performanță. Mi-a plăcut faptul că profesorii s-au străduit să ne facă să înțelegem în aceeași măsură în care noi am depus eforturi să învățăm. Nu mi-a plăcut faptul că aveam orarul mult prea încărcat. Aș dori să le transmit tuturor școlarilor mult succes în următorul an și, în final, la examen. Pentru a ajunge la performanță, este nevoie de muncă. De asemenea, aș vrea să le mulțumesc tuturor profesorilor fiindcă sunt aici pentru noi și fiindcă ne-au îndrumat, ne îndrumă și ne vor îndruma întotdeauna spre o cale mai bună”.
Alexandra Maria Șerban (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Nu pot spune ca am întâmpinat dificultăți la școală, pentru că am învățat constant la fiecare materie. Încă din clasele primare, doamna învățătoare ne stimula prin participarea la diferite concursuri, iar rezultatele bune obținute m-au ajutat să-mi depășesc emoțiile și teama de eșec. Le mulțumesc părinților mei și tuturor profesorilor care m-au susținut, sporindu-mi încrederea în mine însămi. Fără ajutorul lor nu aș fi obținut aceste rezultate. Colegilor mei mai mici, care se pregătesc pentru această etapă importantă din viața lor, le urez mult succes și să nu uite că munca, perseverența și încrederea sunt cheia succesului.”
Crina Maria Crețu (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Am ajuns aici într-un mod obișnuit, fără ambiții sau dorințe absurde. În cei opt ani de școală am fost mereu sfătuită cum să învăț, cum să rămân mereu cu fruntea sus și cum să nu îi dezamăgesc pe cei din jurul meu. Nu mi-am propus niciodată să fiu prima, dar am muncit mereu, constant și am fost atentă la ceea ce se preda la clasă. Am învățat la toate materiile, chiar dacă nu au fost discipline de examen. Copiilor care învață în școlile noastre vreau să le spun că nimic nu se obține fără muncă. Îi sfătuiesc să-și asculte profesorii, să-i respecte și să se pregătească în fiecare zi. Profesorilor mei dragi din Lazăr, dirigintei Delia Șerb,doamnei de română Marcela Ciobanuc și învățătoarei mele, Mirela Șandru de la Școala Gimnazială „Regina Maria”, le mulțumesc și le doresc multă sănătate și copii buni!”
David Ștefan Geamănu (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o anul acesta a fost să rămân concentrat pe obiectivul pe care mi l-am stabilit, și anume să intru la clasa de mate-info, de la CNGL, lucru care se va întâmpla. Ca să fiu cinstit, unele materii din programa școlară nu-mi plac. Probabil că nu vor avea aplicabilitate nici în ceea ce vreau să fac. Nu-mi place nici teoria sau memorarea mecanică a conținutul stufos al unor discipline. Prefer oricând operarea pe calculator, folosirea tehnologiilor moderne în învățare sau alte proiecte practice. Cu toate acestea, eu m-am dus la școală cu drag, îmi place atmosfera din clasa, din școală, am parte de colegi care îmi sunt și prieteni apropiati, de profesori buni și o doamnă dirigintă pe care aș dori să o aibă oricare elev. Sfatul meu pentru cei care vor trece prin examenul de capacitate în viitor este să înceapă să învețe din timp. Așa vor ține stresul la distanță și își vor permite și distracții și recreere. Profesorilor mei și dirigintei Delia Șerb, le multumesc sincer pentru tot și, cu siguranță, ne vom vedea în toamnă pe coridoarele școlii și în următorii patru ani de liceu!”
Mara Mirișan (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Pe parcursul gimnaziului, mereu a fost nevoie de atenție și dedicare totală, pentru a putea ține pasul. Să intru cu 10 la liceu a fost o ambiție mai veche. În clasa a IV-a am intrat la „Lazăr” prima, iar cele patru clase de gimnaziu le-am terminat tot cu media 10. Asta m-a făcut și mai mult sa îmi doresc sa am media 10 pentru intrarea la liceu. Cu matematica mereu m-am descurcat foarte bine, am avut parte de o învățătoare dedicată și de o profesoară de matematică minunată, care mi-a fost și dirigintă. Gramatica mi-a mai dat de furcă, așa că mereu am preferat literatura. Dar până la urmă am trecut și peste acele greutăți. Am avut parte de profesori extraordinari, cărora le mulțumesc pentru disponibilitate și susținere. Le datorez într-o mare măsură succesul meu. Sper că mai mulți copii vor descoperi ca acele compuneri nu sunt doar niște ,,minciuni frumoase”. Sper și că vor avea ocazia sa întâlnească profesori răbdători, ce le vor explica fiecare detaliu și le vor deschide porțile spre un viitor plin de succese. Nu totul e perfect în sistemul nostru de învățământ, însă, dacă ești constant, sigur vei reuși. Profesorii cu siguranță se vor arată bucuroși să le explice celor care sunt interesati și atenți.”
Sînziana Maria Șoaita (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Am început clasa a V-a ca o persoană foarte timidă și destul de retrasă, din acest motiv unii colegi mă credeau arogantă. Rezultatele școlare bune obținute în primul an de gimnaziu nu mi-au adus prea mulți prieteni apropiați. Dar nu m-am descurajat. Am încercat să nu mă abat de la drumul meu și, la final de clasa a VIII-a, am reușit să am alături de mine câțiva colegi care mi-au devenit, între timp, prieteni adevărați. Am încercat și sper că am reușit să câștig și respectul profesorilor mei, care de multe ori m-au determinat să-mi depășesc limitele. Copiilor le transmit cu toată sinceritatea să nu se abată de la visurile lor și să creadă că uneori imposibilul devine cât se poate de posibil. De asemenea, cred că e foarte importantă comunicarea dintre colegi și cea dintre elevi și profesor. Să nu vă fie teamă în a expune problemele care, uneori, ne pot duce în situații limită. Mi-aș dori ca profesorii să fie mai apropiați de elevi și să ne predea la ore nu doar materia din programa școlară ci mai degrabă chestiuni practice și lucruri care să ne stimuleze imaginația și creativitatea.”
Ștefan Bogdan Aron (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Mi s-a părut dificil că a trebuit să fiu competent la toate materiile și să iau note mari. Probabil că și mersul la multe concursuri m-a ajutat. Mi-a plăcut la școală, pentru că am avut profesori buni, mai ales la matematică și la limba română, și că am învățat în fiecare zi lucruri noi. Așa am reușit să mă autodepășesc. Nu pot spune că este ceva ce nu am apreciat, dar recunosc că sunt anumite ore la care nu am participat cu atâta băgare de seamă. Mă bucur de nota pe care am luat-o la această evaluare și vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor și învățătoarei mele care m-au sprijinit în toți acești ani. Le transmit elevilor mult succes la școală și în continuare. Dați-vă silința și fiți atenți! Fiecare copil este deștept în felul lui și își poate îmbunătăți cunoștințele. Totodată, vreau să îi felicit pe toți profesorii pentru efortul pe care îl depun în educarea noastră și să le sugerez că, în unele cazuri, ar putea fi mai înțelegători. Orice copil învață cu plăcere la materiile cu dascăli mai binevoitori. Cu cât sunt orele mai agreabile pentru elevi, cu atât își pot îmbunătăți considerabil notele.”