Palatul Copiilor caută voluntari care să îi ajute la curățenia noului spațiu în care se va muta, începând cu luna aprilie, respectiv fostul internat al Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Sibiu, care, în prezent, arată deplorabil.
„Împreună construim viitorul copiilor noștri, iar pentru asta avem nevoie de fiecare suflet de om! Pentru că doar prin muncă și dăruire reușim să ne atingem scopul. Palatul Copiilor se mută începând cu luna aprilie a acestui an pe strada Henri Coandă nr. 51, în spate la Liceul Tehnologic ‘Henri Coandă’ (Internatul Liceului Compa). Clădirea trebuie complet renovată și are nevoie de multe mâini unite în acest scop! De aceea vă cerem tuturor ajutorul! Alătură-te echipei de voluntari pentru reabilitarea Palatului Copiilor Sibiu”, este mesajul reprezentanților instituției.
Cei care vor să dea o mână de ajutor Palatului Copiilor pot lua legătura cu organizația Crucea Roșie Sibiu, la 0269 217 646 sau 0741 118 975.
Activitățile se vor derula în perioada 21 – 26 ianuarie, între orele 10 – 16.
Prima etapă va fi curățenia. Voluntarii vor căra molozul, vor mătura, vor da huma jos de pe pereți cu șpaclul, vor sorta deșeurile pentru reciclare, vor muta obiectele grele, precum dulapul sau catedra.
„Menționăm că pot apărea lucrări neprevăzute. Clădirea va fi dotată cu un tun de căldură, muzică, truse de prim ajutor, o cameră călduroasă unde se pot servi cafea, ceai sau apă și o cameră aerisită pentru fumători”, spune conducerea Palatului Copiilor Sibiu.
Voluntarii vor mai primi ochelari, cască și mănuși de protecție, dar și o fișă de protecția voluntarului. Aceștia sunt sfătuiți să vină pregătiți cu încălțăminte de șantier, haine groase și mâncare.