10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Peste 1.000 de profesori din județul Sibiu vor susține examenul de Titularizare

Cele mai citite

Marți, 15 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2025, proba scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 5 centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor aplicabile în cazul concursurilor și examenelor naționale.

Pentru susținerea acestei probe au fost acceptați 1097 candidați, din cei 1139 candidați care au depus dosare pentru acest concurs.

Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.00.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere).

Publicitate

În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2025.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 22 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 22 iulie, după afișarea rezultatelor, și de 23 iulie. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 31 iulie 2025.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de către inspectoratele școlare în 31 iulie – 1 august 2025.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2025, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

În județul Sibiu, în cinci centre de examen amplasate în municipiul Sibiu, de candidați susțin examenul de titularizare.

Examenul debutează la ora 9.00, accesul în sală al candidaților fiind făcut în intervalul orar 7.30 – 8.00 în următoarele centre: Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu (226 candidați), Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu (238 candidați), Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu (199 candidați), Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu (205 candidați) și Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu (233 candidați).

Numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 2037, din care 256 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin 4 ani – 72 de posturi pentru educator-puericultor, 34 posturi de învățător în limba română, 23 de posturi pentru educație fizică și sport – antrenori, 20 posturi de educator în limba germană, 16 posturi de educator în limba română, 10 posturi de profesor –consilier școlar, 8 posturi de posturi de educație fizică și sport, 7 posturi de muzică instrumentală, 6 posturi de fizică etc.).

Distribuția, pe centre de examen, este următoarea:

Disciplina de concursNumăr candidațiCentru
ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ/EDUCAȚIE ARTISTICĂ)9            Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu (str. Oștirii, nr. 5, tel. 0269 233 790)
BIOLOGIE33
CHIMIE12
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ20
ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ  2
FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE1
ISTORIE29
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE – EDUCAȚIE TIMPURIE ȘI CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE A COPIILOR SUB 3 ANI, METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV – EDUCATIVE ÎN CREȘĂ    55
PSIHOLOGIE1
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ31
RELIGIE ORTODOXĂ27
SOCIOLOGIE1
TERAPIA EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI – EDUCATORI)5
  LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII    237Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu (str. Hațegului, nr. 8, tel. 0269 224 914)
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMĂNA ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)      198Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu (str. Lungă, nr. 74, tel. 0269 223 932)
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI83              Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu (str. Șoimului, nr. 3, tel. 0269 244 967)
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI ANTRENORI, ANTRENORI5
EDUCAȚIE MUZICALĂ14
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ4
EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDIRE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI, EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)  24
FIZICĂ4
GEOGRAFIE12
INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI5
KINETOTERAPIE3
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ10
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ11
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ1
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR        10
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRESCOLAR    16
LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII MAGHIARE MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR        1
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ1  Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu (str. Luptei, nr. 27, tel. 0269 240 693)
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ2
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTUCTORI)1
COMERȚ4
COMERȚ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1
CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL2
ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ2 
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE4 
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII3 
ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ3 
ESTETICA ȘI ÎNGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
INDUSTRIE ALIMENTARĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)3 
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ52 
LIMBA SI LITERATURA ROMANA67 
MATEMATICĂ69 
MECANICĂ6 
MECANICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
PRELUCRAREA LEMNULUI (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
TRANSPORTURI RUTIERE1 
TURISN ȘI SERVICII4 
VETERINAR1 
TOTAL10975 centre

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Diabetul zaharat, o problemă majoră de sănătate publică

Noiembrie este luna diabetului, o perioadă dedicată conștientizării, prevenției și educației privind diabetul zaharat, o problema majoră de sănătate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect