1.3 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Peste 200 de elevi din judeţ nu s-au prezentat la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Cele mai citite

Miercuri, un număr de 2.581 de absolvenți ai clasei a VIII-a, au susținut proba scrisă la Matematică, la nivelul județului Sibiu.

La această probă scrisă au fost prezenți 2.370 candidați, iar 211 nu s-au prezentat la examen. Nu au existat elevi eliminați pentru tentativă de fraudă. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, după ora 15.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 1619) și 30 iunie (în intervalul orar 8-12). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 4 iulie.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu”

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect