Ministerul Educației anunță aprobarea prin ordin de ministru a Metodologiei şi a calendarului de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018.
La nivelul județului Sibiu în planul de şcolarizare au fost alocate 3.995 locuri, în 200 de clase, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Dintre acestea, 182 de clase sunt cu predare în limba romană, cu un număr de 3.589 locuri și 18 clase cu predare în limbile minorităţilor. 16 sunt clase cu predare în limba germană, cu un număr de 381 locuri şi 2 clase sunt cu predare în limbă maghiară, cu 25 locuri. Unitățile de Învățământ din Municipiul Sibiu unde sunt aceste clase cu predare în limba germană sunt la Școala Nr. 4, Colegiul Predagogic „Andrei Șaguna”, Școala Nr. 2, Colegiul Octavian Goga, Școala Nr. 18, Școala I. L Caragiale, Școala „Nicolae Iorga” și Liceul „Onisifor Ghibu”. În județ mai sunt clase de limbă germană în Mediaș, Miercurea Sibiului, Cisnădie, Avrig și Agnita.
Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare începe luni, 27 februarie prin completarea și depunerea cererilor și se încheie în data de 16 martie.
A doua etapă se desfășoară între 24 și 30 martie.
Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează în perioada 22 februarie – 14 martie.
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze „Ziua porţilor deschise” într-una din zilele din intervalul 23 februarie – 2 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile școlare şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legii şi ale metodologiei.
Absolut toate informațiile legate de perioada de înscriere a copiilor se vor afișa pe site-ul Inspectoratului Școlar. De asemenea, părinţii se pot informa la grădiniţe sau pot accesa TELVERDE, sunând gratuit la numarul 0 800816269 pentru a solicita informaţii şi lămuriri.
Reprezentanții ISJ precizează că, fiecare copil are un loc asigurat la clasa pregătitoare, în școala de circumscripție, secție română.
În perioada 22-23 martie 2017 se vor afișa în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ listele cu candidații înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.
Învăţământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2017, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentruparcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.




