12.4 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Peste 37 de milioane de măști de protecție, achiziționate de Ministerul Educației pentru școlile din România

Cele mai citite

 

Elevii care nu vor avea posibilitatea să își schimbe masca de protecție, așa cum este recomandat, la trei ore, vor beneficia de una noua din stocul de peste 37 de milioane al Ministerului Educației și Cercetării.

 
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că: „Stocul de măști achiziționate de MEC, prin inspectoratele școlare județene, la acest moment, în unitățile de învățământ din România, este mai mare de 37 de milioane. Se adaugă stocurile obținute prin finanțarea, achiziția autorităților locale”, a explicat Cîmpeanu, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a mai precizat că MEC este în curs de a încheia un contract de donație prin care vor fi distribuite, în țară, alte 500.000 de măști de protecție.

Publicitate
Ultimele știri

Două zile de folclor la superlativ în cadrul Festivalului „Lucreția Ciobanu”. Sibiul devine capitala muzicii populare

Sibiul se pregătește să celebreze din nou muzica populară autentică, tradițiile și valorile folclorice românești prin Festivalul-Concurs al Cântecului...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect