Săptămâna aceasta a fost una în care elevii sibieni au participat la câteva proiecte inedite și au avut parte de numeroase surprize. Între acestea, amintim premierea concursului „Supererou de bandă desenată”, „Ora de educație muzicală la Filarmonică”, „Noii cineaști” și „Săptămâna rock”.
400 de copii sibieni au participat la concursul „Supererou de bandă desenată”, Astra Film Junior
Astra Film Junior a premiat astăzi, 8 noiembrie, la Casa Artelor din Sibiu, câștigătorii concursului de creație „Supererou de bandă desenată”. Au răspuns provocării nu mai puțin de 400 de copii, din clasele primare, care s-au înscris în competiție cu lucrări care mai de care mai ingenioase. Aceastea au fost realizate având ca punct de plecare vizionarea a minim un film dedicat lor din cadrul festivalului, după care, fiecare dintre ei și-a imaginat și desenat propria poveste, inspirată din proiecția preferată. Majoritatea copiilor au ales, în acest sens, filmul „Emoțiile micului Cub”.
Juriul (format din Alexandra Runcan, Andrei Pop și Ștefan Radu Crețu) a acordat câte trei premii și mențiuni speciale pentru fiecare categorie de clasă. Două clase, împreună cu învățătoarele lor, au venit în „formație” completă pentru a-și susține premianții.
Lansat în 2009, Astra Film Junior este cel mai amplu și mai complex proiect de educație prin film documentar pentru copii din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior include proiecții cinematografice în săli de cinema clasice și proiecții full-dome. Filmele sunt urmate de dezbateri moderate de către profesioniști, concurs de benzi desenate și ateliere de creație, scriere creativă și film. Anul acesta, Astra Film Junior s-a desfăşurat timp de 8 zile, în perioada 21-28 octombrie.
Ora de educație muzicală în Filarmonică
25 de elevi de clasa a IV-a de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu (clasa învățătoarei Mirela Șandru) au avut parte de o oră de educație muzicală inedită, miercuri, la Filarmonica de Stat Sibiu.
Copiii au fost întâmpinați de percuționista Mia Popescu. În câteva cuvinte, artista i-a îndrumat să înțeleagă activitatea instituției pe care o vizitează și a răspuns curiozității micilor oaspeți. Cu multă atenție, școlarii au asistat la repetiția orchestrei sub conducerea dirijorului Barnaby Palmer, pentru concertul simfonic de joi seară, iar apoi au avut șansa de a-l cunoaște pe artistul Radu Nechifor, care, printr-o scurtă incursiune în tradiția muzicală, a încercat să le insufle pasiunea pentru această artă nobilă.
Vizita copiilor a fost posibilă datorită unui parteneriat între Filarmonica de Stat Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Asociația Sibiu Junior. Prin intermediul proiectului, elevii de clasa a IV-a din municipiul Sibiu beneficiază gratuit de lecții muzicale la Filarmonică, în fiecare miercuri. În total, 20 de clase vor participa la o altfel de oră de muzică, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.
Noii Cineaști, la Sibiu 100%
Tot astăzi, la sediul Redacției Sibiu 100%, a avut loc prezentarea ultimei etape a proiectului „Noii Cineaști: Multimedia în Inovație și Marketing”, desfășurat în parteneriat cu Produs în Sibiu. Liceenii de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr au prezentat filmulețele realizate în cadrul proiectului, iar după dezbateri, impresii, concluzii ale muncii în echipă, cei mai implicați și merituoși dintre ei au fost premiați.
Proiectul s-a desfășurat pe parcursul primelor două luni din acest an școlar
(septembrie – octombrie 2024). Scopul acestui demers a fost inițierea tinerilor în promovarea multimedia a științei și a business-ului sibian, dar și lărgirea Clubului Cinefil de Știință și Tehnică din România.
Săptămâna rock la Apoldu de Sus și Școala 2 din Sibiu
Asociația culturală Play își continuă cu un succes remarcabil „Săptămâna rock”, derulată în școlile sibiene. În această săptămână, cei care s-au bucurat de proiectul asociației au fost elevii
Din Apoldu de Sus și cei ai școlii 2 din Sibiu. Astfel, peste 100 de elevi claselor din învățământul primar și-au însușit cunoștințe despre istoria rockului românesc şi mondial, istoria instrumentelor muzicale specifice formaţiilor rock și nu numai. Activitățile s-au încheiat cu concertul trupei rock Crocodile Paradox, care și-a prezentat membrii trupei, instrumentele muzicale și cântece. În cadrul acestei activități, toate materiile școlare au componenta rock. Asociația intenționează să ofere șansa copiilor de a-și organiza propriul lor festival (cu band, ateliere, afișe, „strategii” de promovare), preconizat a se desfășura la sfârșitul acestei luni în curtea școlii generale din Cisnădie.