0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Prezență numeroasă, în județul Sibiu, a absolvenților de clasa a VIII-a și a XII-a la cursurile de pregătire pentru examene. Luni începe Evaluarea Națională

Cele mai citite

În școlile din județul Sibiu, elevii au continuat, săptămâna aceasta, să se pregătească pentru examenele naționale, ce vor debuta luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale.

Luni, pentru că a fost sărbătoare liberă legală, elevii nu au venit la școală, dar marți absolvenții de clasa a VIII-a și a XII-a au revenit în bănci pentru a participa la cursurile de pregătire. Marți, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu, din cei 2.431 de elevi din clasa a VIII-a, care aveau programate cursuri de pregătire, s-au prezentat 1.877 de elevi (77,2%), iar din cei 1.656 de elevi din clasa a XII-a s-au prezentat 974 de elevi (58,8%).
Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cea mai bună rată de prezență, de 100%, s-a înregistrat, marți, în 15 unități de învățământ: Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Tilișca, Școala Gimnazială Șeica Mică, Școala Gimnazială Râu Sadului, Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială Bârghiș, Școala Gimnazială „Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială „Aviator Ioan Sava” Alțâna, Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială Bazna, Liceul Tehnologic Mârșa (clasa a XII-a), Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială „Badea Cârțan” Cârțișoara, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (clasa a VIII-a).
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, au existat și trei elevi – doi de la Școala Gimnazială Loamneș și un elev de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu – ce nu au fost primiți la pregătire, deoarece la triajul făcut de către cadrele medicale, la intrarea în școală, au avut o temperatură a corpului mai mare de 37,3 grade.
Miercuri, toți elevii care au venit la școală au fost primiți în sălile de clasă. Din cei 2.358 de elevi din clasa a VIII-a, care aveau programate cursuri de pregătire, s-au prezentat 1.744 de elevi (74%), iar din cei 1.404 de elevi din clasa a XII-a s-au prezentat 820 de elevi (58,4%).
Cea mai bună rată de prezență, de 100%, s-a înregistrat, miercuri, în 12 unități de învățământ: Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Șeica Mică, Școala Gimnazială Chirpăr, Școala Gimnazială Tilișca, Școala Gimnazială Râu Sadului, Școala Gimnazială „Aviator Ioan Sava” Alțâna, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială „Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială „Aurel Popa” Arpașu de Sus, Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială „Badea Cârțan” Cârțișoara și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (clasa a VIII-a).
Luni, elevii de clasa a VIII-a încep probele scrise
Evaluarea Națională va debuta luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, absolvenții de clasa a VIII-a vor susține examenul la Matematică, iar joi pe cel la Limba și literatura maternă. În 22 iunie se vor afișa rezultatele, iar în aceeași zi, între orele 16 – 19 pot fi depuse și eventualele contestații. Depunerea contestațiilor va continua și în 23 iunie, între orele 8 – 12. Acestea vor fi soluționate între 23-26 iunie, iar în 27 iunie se vor afișa rezultatele finale.
Probele scrise ale Bacalaureatului vor debuta în 22 iunie, cu examenul la Limba și literatura română. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, BAC-ul va continua în 23 iunie cu proba la Limba și literatura maternă, în 24 iunie cu proba obligatorie a profilului și în 25 iunie cu proba la alegere, în funcție de profil și specializare. Primele rezultate vor fi afișate în 30 iunie. Contestațiile pot fi depuse în 30 iunie, între orele 16 – 20, dar și în 1 iulie, între orele 8 – 12. Acestea vor fi soluționate în perioada 1-4 iulie, urmând ca în 5 iulie să fie afișate rezultatele finale.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect