2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Proba scrisă la examenul pentru definitivare în învăţământ – miercuri, în 42 de centre

Cele mai citite

Aproape 9000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe, miercuri, începând cu ora 9,00, la proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, sesiunea 2021, care se va desfăşura la 98 de discipline în 42 de centre de examen, informează Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, au fost admişi la proba scrisă cei 8.839 de candidaţi (dintr-un total de 9.370 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar) care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7, 30 şi, cel mai târziu, la ora 8, 00, în baza unui document de identitate valabil. Vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naţionale, referitoare la normele de prevenire şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precizează sursa citată.

Durata de redactare a lucrărilor este de patru ore de la primirea subiectelor, timp ce poate fi depăşit numai în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale cărora, ca urmare a solicitării şi pentru asigurarea egalităţii de şanse, li s-a aprobat acest lucru.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (3.006), învăţământ primar în limba română (1378), educaţie fizică şi sport (977), psihopedagogie specială (423), limba şi literatura engleză (376), respectiv limba si literatura română (346), se mai arată în comunicat.

Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici şi Evaluare în Educaţie. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa şi la avizierele centrelor de examen.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 21 iulie, în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, adaugă sursa menţionată.

Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 şi 22 iulie. Rezultatele finale se afişează pe 28 iulie la centrele de examen şi pe site-ul menţionat.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puţin 8.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Odată obţinută definitivarea în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, arată Ministerul Educaţiei. (AGERPRES)


Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ucigașul din Rășinari, reținut pentru 24 de ore

Bărbatul acuzat de omorul din Rășinari a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect